…și cântă tot mai bine. Nu ”la geam” ca în cunoscuta colindă, ci în biserici, pe scenă sau în aer liber, la festivități, fiind ascultați cu atenție, admirați și apreciați de toți cei care-i ascultă.
Biserica Sf. Dumitru, ca și biserica Sf. Nicolae și alte biserici din Câmpulung Moldovenesc au, pe lângă coruri mixte de adulți și coruri de copii.
De ce ne vom opri totuși la corul de copii al bisericii Sf. Dumitru?
De câțiva ani buni, părintele Liviu Solovan, parohul bisericii, s-a gândit să atragă și să-i stimuleze pe copiii enoriașilor, care-și însoțeau la slujbe părinții și uneori, cu inocența copilăriei, mai făceau gălăgie. Nucleul l-au format copiii Sf. sale și ai coriștilor adulți. Lor li s-au alăturat apoi alții și alții, tot mai mulți.
Copiii au luat foarte în serios misiunea lor și din acel nucleu s-a ajuns acum la un cor numeros, de calitate și care s-a afirmat devenind cunoscut, nu numai în localitate și județ, ci și în alte zone ale țării.
Corul nu se manifestă doar la sărbători religioase, ci și cu prilejul unor sărbători naționale sau al altor evenimente importante din viața municipiului, când prezintă adevărate concerte de cântece religioase și patriotice. Biserica amintită răsună în fiecare an de Hora Unirii, Balada Brâncovenilor, Imnul Eroilor etc. în zilele de sărbătoare dedicate acestor evenimente.
Pentru a-i stimula, părintele organizează cu ei deplasări la mănăstiri, la biserici din zonă, fiind de multe ori invitați la hramuri, la sfințiri sau cu alte prilejuri. Corul de copii al bisericii Sf. Dumitru a fost astfel oaspetele mănăstirilor Petru Vodă, Cămârzan, Sihăstrie, Rarău (Chiril), Slatina, Putna, Sihăstria Putnei, Pojorâta, Plotonița, a cântat la biserica din Rădășeni și din alte localități ale județului, dar și la Neamț, la Bârsana și în alte locuri din Maramureș.
Glasurile cristaline ale acestor copii talentați au răsunat pe scenele Festivalului de colinde de la Sadova, de la Fundu Moldovei, dar și la Festivalul județean de datini și tradiții populare prilejuite de sărbătorile de iarnă, de la Suceava; cu prilejul zilei Eroilor la Câmpulung, cu alte ocazii la care corul, căruia i-a mers de acum vestea, este invitat. Deseori, la aceste deplasări participă și părinții copiilor, asigurând mijloacele de transport.
Frumusețea concertelor, adevăratelor spectacole, pentru că acestea conțin și recitări, urături, ziceri, constă nu numai în bogăția și calitatea repertoriului (părintele i-a învățat nu numai colinde străvechi din zona noastră, unele aproape necunoscute, ci și din alte zone ale țării, precum Maramureș ș.a.) ci și în faptul că toți vin îmbrăcați în port național. Din lada de zestre a bunicelor și străbunicelor sau procurate pe alte căi, uneori cu eforturi materiale de către părinți, o bună parte dintre coriști au de acum costume naționale proprii, pe care le poartă cu mândrie atunci când vin la biserică. Meritul preotului, ca și înțelegerea părinților, a făcut ca aceste manifestări să fie adevărate lecții de educație patriotică, insuflându-le copiilor mândria că sunt români.
Astfel dintr-un nucleu de copiii, atrași prin cântec la biserică, corul la care ne-am referit a devenit o formație despre care se vorbește și se va vorbi în continuare cu admirație și respect. Cei mici au crescut și au devenit mari, lor li se alătură noi generații de copii talentați. Ar fi nedrept să-i pomenim pe unii și să-i omitem pe alții. Toți merită amintiți. Vom menționa totuși că baza prestigioasei formații o constituie copiii părintelui și ai coriștilor adulți ( sunt înălțătoare momentele în care, la liturghii, corului mixt din Cafas îi răspund de la strană copiii sau când cântă împreună Tatăl nostru), ai copiilor enoriașilor obișnuiți ai bisericii, dar și alții care li se alătură cu drag. Merită totuși menționată Iustina, fiica cea mare a părintelui, care a fost, împreună cu surorile ei și cu frățiorul mai mic sufletul formației, și care acum este studentă, dar vine la sfârșit de săptămână să-și ajute părintele în misiunea nobilă ce și-a asumat-o.
Iată de ce, autorul acestor rânduri, fără a minimaliza preocupările celorlalte biserici de a atrage și educa copiii, a considerat că formația de copiii a bisericii Sf. Dumitru, din Câmpulung Moldovenesc, merită o mențiune deosebită. | Artemisia Ignătescu; foto: Willi Topertzer