Adrian Dinu Rachieru, critic literar
„Un gest temerar face dl Straton prin această Ecologie a iubirii, putem conchide. Subiectul, departe de a fi clasat, se deschide unor discuţii şi dispute interminabile! Erosul ca relaţie de putere, femeia («mierea şi piperul existenţei») ca trofeu erotic, gelozia şi homosexualitatea, feminitatea şi feminismul, explozia bolilor venerice şi libertatea sexuală sunt teme bătătorite cu sârg şi exploatate cu har, inclusiv din unghi anecdotic. Sau cariera de seducător a lui Casanova, cel care sfidând interdicţiile, mânat de o curiozitate obsesivă pentru tipologiile umane ne-a recomandat filosofia plăcerii. Paracticând-o! Autorul pune umărul la reabilitarea marelui fustangiu, invitându-ne în «lumea secretă a lui Casanova», subliniind prestaţia sa actoricească («identităţile» lui C.). Fiind o lectură agreabilă, cartea lui Cezar Straton – doldora de informaţii – se vrea şi un semnal de alarmă, redescoperind iubirea într-o epocă tulbure, haotică, pulverizându-şi reperele, cea care, sub flamura consumerismului şi a divertismentului (funcţionând ca supra-ideologie), a atrofiat sentimentul. Dar re-romantizarea lumii e vital necesară: şi posibilă, ne lasă să întrezărim şi să sperăm opul dlui Straton…”
Bogdan Ulmu, regizor, scriitor
„Cartea pe care abia am terminat-o (de citit!) este greu încadrabilă în chingile genurilor şi subspeciilor literare: ar fi un chisnovaţ dicţionar, dar cu luciri de eseu; documentată lucrare ştiinţifică, dar şi antologie de glume; ar putea părea tentativă de memorialistică, cu clarificări etimologice. Volumele greu încadrabile însă au un farmec aparte, şi nici cea de fată nu face excepţie. Aflăm din cuvîntul înainte al autorului că ea s-a vrut, iniţial, Dictionar politic alternativ; varianta finală însă nu-i doar politică: ea pare o continuatoare a Dicţionarului de idei primite (Flaubert), Dicţionarul diavolului al lui Bierce, Dicţionarul onomastic semnat de M.H. Simionescu şi chiar apropiat de o carte de-a mea, Dicţionar neserios de personaje serioase (Cezar Straton îmi face chiar cinstea să mă citeze aici, de cîteva ori); în fişa Adonis ridică o interogatie pe care am pus-o şi eu (de ce afrodisiac? Era logic… adonisiac!). Sub o pojghită hazoasă, între puseuri de «miştocăreală şi vagabonteală» (cum se autoironizează scriitorul), găsim discuţii serioase, cu alonjă culturală; sunt citaţi, cu noimă, I.L. Caragiale, Umberto Ecco, Celine, L. Durell, Oscar Wilde, Vincent Perez, Pliniu, Marc Aureliu, Kundera, chiar… Monica Bellucci; şi nu am numit nici 5% din autorii aduşi în sprijinul ideilor bucovineanului nostru!
De asemenea, găsim în interdisciplinarul op şi (re)amintirea unor etimologii interesante – cîteva exemple: bere, bigotism, boicot, biliard, cancan – fişă amplă, aducătoare de noutăţi!, Capşa, Ceauşescu, zero ş.a. Tactica lui Straton, repet, devine ameţitoare, dacă nu ai exerciţiul ludicului: te trimite dintr-o zonă, într-alta a abordării (cînd gravă, cînd ironică, pigmentată cu mici referiri la sexualitate, erudită, dar şi sarcastică, cu inserarea unor anecdote, dar şi cu atitudini intransigente, cînd crede că este cazul – vezi rîndurile nimicitoare adresate unor reprezentanţi ai Bisericii). Umorul savuros, însă, este firul roşu pe care se înşiră definiţiile (un exemplu: după ce scrie despre bile, îşi cere scuze că nu e bine documentat, dar e vina lipsei de educaţie sexuală în scoli, în anii ’70; alt exemplu: bisexualii, ca şi politicienii, dezamăgesc ambele tabere ş.a.m.d.). Asemeni lui Magritte (care-n celebrul său tablou afirma: pipa nu-i pipe!), şi autorul nostru clamează: nici dicţionarul acesta nu-i dicţionar. Nu contează ce e: important e că se citeşte cu plăcere şi folos, fiind o carte originală.”
Acad. Mihai Cimpoi, Chişinău
„Cezar Straton vine – înzestrat cu darul de a înţelege şi a gospodări pădurea şi cu har poetic (adică şi acela de a gospodări cuvântul) – să ne îndrumeze spre ceea ce Heidegger a numit Lichtung (Lumini). E locul de deschidere a Fiinţei, locul unde se aruncă în deschis, întru a se revela. A merge prin pădure înseamnă „a înfrunta” în toată amploarea spaţiul ei, «sălăşluind în permanenţă în preajma locurilor şi a lucrurilor apropiate şi îndepărtate». Cezar Straton ne introduce anume în spaţiul pădurii, care e un spaţiu eminamente al conlocuirii omului cu ea în marele cadru al Naturii («Codrul frate cu românul», zice şi Eminescu al nostru). «Există un fel de răceală, aş spune mai degrabă o amorţeală, un spaţiu gol în miezul coexistenţei noastre forţate cu toate celelalte specii ale planetei, citim în Zeul Arbore». Richard Jefferies a forjat un cuvânt care s-o definească: ultra-umanitatea a tot ce nu este om… nu alături de noi sau împotriva noastră, ci în afara noastră şi dincolo de noi, cu adevărat străin. Ar putea suna paradoxal, însă nu vom înceta să fim înstrăinaţi de natură – prin cunoştinţele, lăcomia, vanitatea noastră – până când nu-i vom recunoaşte propria ei înstrăinare inconştientă faţă de noi” (Zeul Arbore, Suceava, 2004, p. 315). În calitatea sa de inginer silvicultor, scriitor şi jurnalist (…) face o pledoarie constantă – cu toate mijloacele de care dispune: activitatea propriu-zisă, articole publicistice şi cărţi monografice, simpozioane, saloane de grafică etc. – pentru această constructurare de natură ontologică om/ pădure şi pentru contracararea procesului de înstrăinare reciprocă. Pădurea este, în viziunea lui, o fiinţă, făcând parte din fiinţa omului şi din fiinţare în genere (heideggerian vorbind); Arborele este un Zeu, care a oferit omului hrană materială şi spirituală, soluţii ştiinţifice, idei, modele (paradigme), simboluri arhetipale (naturale). «Pădurea este o comunitate de arbori, iar arborele o fiinţă, cu grijile ei, cu bucuriile ei, cu nevoile ei. E o fiinţă mută, deşi expresivă», notează în aceeaşi carte (op. cit., p. 331). Iată şi câteva meditaţii despre semnificaţia, rostul şi valoarea arborilor, fixate în expresii concentrate, aforistice: «Dacă există ceva care să lase impresia de fixitate şi stabilitate, acest lucru numai arborii ni-l pot sugera. Aceşti prieteni necuvântători ai planetei, cu frumuseţea lor aparte, sunt mai aproape de noi decât ne-am putea noi închipui. A da nobleţe pădurii înseamnă a te înnobila tu însuţi. Pădurea este punte de legătură între generaţii. Cei ce înnobilează pădurea devin ca şi ea, nobili şi dăruiţi veşniciei. Pădurea este o binecuvântare pentru suflet. Pădurea este tezaur genetic. Pădurea este avere sacră» (Ibidem. p. 250). Cezar Straton ştie totul despre pădurea Terrei, de când există, de la Arborele-Adam (Archaeopteris), despre pădurea Europei şi despre pădurea românească, dovedind, pe lângă erudiţia necesară, dar de povestitor care îmbină poezia codrului cu filosofia lui, căci a iubi natura înseamnă şi a o gândi, a gândi istoria şi dramele ei „existenţiale” pe care le „trăieşte” mai cu seamă astăzi. De aceea, cărţile sale reprezintă nişte nuvele, nişte romane cu subiect incitant şi cu personaje miraculoase care sunt înşişi arbori care – vorba poetului – poartă «suflete sub coajă».”
