Alex Ştefănescu, critic literar
O confirmare de mare autoritate a consistenţei şi interesului demersului publicistic şi apoi editorial al lui Cezar Straton. Alex Ştefănescu, în numărul 24/2008 al revistei „România literară”, după citirea volumului „Ecologia iubirii”, spune:
„O carte fantezistă şi excentrică, sociologie a iubirii, dar şi antologie de reflecţii şi paradoxuri pe tema dragostei, colecţie de biografii erotice ale unor celebrităţi şi, în acelaşi timp, istorie a formelor de sexualitate practicate de-a lungul secolelor, a publicat Cezar Straton, sub titlul inofensiv Ecologia iubirii. Un titlu mai potrivit ar fi fost Spitalul amorului, dar se pare că l-a mai folosit cineva, în secolul nouăsprezece… Volumul, deocheat-spectaculos, scris de un autor care pare deopotrivă atoateştiutor şi trăznit, rămâne oricum inclasificabil. Poate fi folosit ca un caleidoscop de cuvinte: la fiecare întoarcere a unei pagini, îţi oferă noi şi noi reprezentări ale unei, să-i zicem, activităţi care îi obsedează pe oameni de mii de ani. Era greu de presupus că la Suceava există un asemenea om-orchestră al problemelor erotice şi al reverberaţiilor lor în literatură, muzică, pictură, teatru, cinematografie. Şi că un asemenea spirit enciclopedic mai şi scrie bine, cu o frază sintetică, decis-elegantă, uşor ironică.”
„Cezar Straton este un scriitor talentat şi inventiv, care, descriind orgia căreia i se dedă umanitatea de mii de ani, nu devine vulgar. Ca dovadă, parcurgându-i neobişnuita enciclopedie, simţim, mai mult decât oricare altă plăcere, plăcerea lecturii”.
Acelaşi Alex Ştefănescu revine la 8 iulie 2008 cu o recomandare călduroasă pentru primirea lui Cezar Straton ca membru în Uniunea Scriitorilor din România:
„Cezar Straton este un scriitor inventiv şi experimentat, care transformă în literatură totul, de la realitatea de fiecare zi şi până la informaţiile ştiinţifice. Cărţile sale şi, în special, originalul, caleidoscopicul volum Ecologia iubirii, constituie un spectacol de fervoare literară şi expresivitate. Cezar Straton este un scriitor din naştere, nu încearcă să devină scriitor, ca atâţia alţii. Îl recomand cu căldură pentru a fi primit în rândul membrilor Uniunii Scriitorilor din România.”
Liviu Antonesei, scriitor, critic literar
Referindu-se la volumul „Ecologia iubirii”, Liviu Antonesei spunea la 22 decembrie 2006:
„Ca om care şi-a dat obolul scriitoricesc acestui sentiment fundamental între toate, care este dragostea, în cărţulia din 1999 «Despre dragoste. Anatomia unui sentiment», desigur că am citit manuscrisul lui Cezar Straton cu mare interes, cu enormă curiozitate. Nu şi cu invidie, ci mai degrabă cu o difuză, dar constantă, persistentă solidaritate, rămasă cu mine inclusiv la sfîrşitul lecturii. Pentru că acest sentiment esenţial este, astăzi, probabil şi cel mai periclitat – de agresiunea vulgarităţii în viaţa publică şi privată, de egoism şi însingurare, de raţiunea excesivă ori, dimpotrivă, cu totul absentă, de graba noastră, a tuturor. Ne grăbim, nici noi nu ştim prea bine încotro, viaţa trece în viteză pe lîngă noi şi ne trezim că am ajuns la capăt, fără a fi trăit, o mulţime dintre noi, o iubire adevărată, una totală şi sfîşietoare, ce pare şi chiar poate să dureze pînă la capătul ultim al lumii.”
Referindu-se la volumul „Cezar’s – Dicţionar Ludic”, Liviu Antonesei scrie:
„Am luat cunoştinţă de scrisul lui Cezar Straton atunci cînd i-am citit în manuscris şi prefaţat o excelentă şi masivă «enciclopedie» dedicată dragostei, fenomen de care mă ocupasem şi eu într-un mult mai succint eseu. Apoi, i-am citit cîteva cărţi în care îşi adunase articolele publicate cu regularitate, după 1990, mai ales în presa suceveană. Cartea de faţă este, de asemenea, una alcătuită din articole publicate în ziare, dar de această dată, premeditate după un plan care prinde corp în Dicţionarul… de faţă. O carte extrem de incitantă, aparţinînd unui gen, «lexicografia literară», aproape deloc frecventat în literatura română – unde doar Dicţionarul onomastic al lui Mircea Horia Simionescu i-ar putea fi figura între strămoşi – şi nu foarte adesea frecventat nici în literatura universală. Exemplele cele mai apropiate, ca viziune şi manieră de redactare, fiind celebrul Sotisier… al lui Flaubert şi cele două volume din Exegeza locurilor comune de Leon Bloy.
Habar nu am dacă autorii amintiţi de mine i-au fost sursă de inspiraţie, dar mai degrabă aş crede că nu – stilul redactării este, totuşi, mult prea personal pentru a căuta influenţe. În fapt, Cezar Straton selectează mai bine de două mii de termeni – dar şi expresii – care circulă în viaţa socială, politică, culturală sau în moravurile – mai ales cele rele! – noastre de azi şi îi defineşte, pe de o parte, cu umor, pe de alta, cu seriozitatea datorată oricărei întreprinderi de natură «lexicografică». Unele definiţii sînt originale, îi aparţin în întregime, altele sînt parafraze, parodii sau citate comentate. Indiferent însă de ce modus operandi aplică unei definiţii sau alteia, remarcabilă este unitatea de stil, de ansamblu, finală, a operei lexicografice propuse. Cum multe din definiţii au puncte de plecare în sentinţe, aforisme, proverbe sau citate aparţinînd culturii întregii lumi, adaptate însă «condiţiilor româneşti» de exercitare, avem, pînă la urmă, o frumoasă întîlnire, intersecţie între idiomatic şi universal.
Am vrut să fac o selecţie de definiţii care îmi place cel mai mult din vasta operă lexicografică propusă de Cezar Straton, dar mi-am dat seama că aş risca să dublez cartea, pentru că îmi plac cele mai multe. Sînt şi din cele cu care nu sînt de acord? De bună seamă, dar acestea sînt atît de puţine încît nu am decît să-mi propun eu altele mai bune. În totul, este o carte care îmi place foarte mult, pe care am răsfoit-o cu plăcere. Îmi place inclusiv că e o carte (şi) de răsfoit. Are, de fapt, avantajul că poate fi citită – da capo al fine sau chiar invers! –, luînd cîte o literă sau, pur şi simplu, cum cred că e şi mai avantajos, pentru că poţi să nu sfîrşeşti niciodată lectura, dezchizînd cartea la întîmplare. Şi nu e un avantaj numai pentru cititor, ci şi unul pentru autor – la fiecare nouă ediţie, poate introduce oricîte noi articole de dicţionar, le poate modifica, le poate elimina pe cele ieşite din uz. Deci, e o carte care, cu fiecare ediţie, poate fi alta, una nouă!”
