¤ Conform unui studiu al Universităţii din Manchester, peste 70% dintre bărbaţi sunt ispitiţi de femeile-clepsidră, de femeile „cu forme”
Potrivit concluziilor unei cercetări realizate în urmă cu câţiva ani de cercetători britanici şi publicate în cotidianul The Telegraph, perfecţiunea trupului feminin este conferită de simetria acestuia şi de curbele sale. Dar, mai mult decât atât, ei au descoperit şi o formulă matematică în baza căreia se poate calcula cât de mult se apropie corpul unei femei de ideal, de perfecţiune, avându-se în vedere dimensiunea bustului, raportul înălţime – coapse şi cel dintre şold – talie.
„Curbele trupului au ajuns să reprezinte cel mai important indicator de sănătate şi de fertilitate al femeii, evidenţiind cea mai potrivită parteneră pentru reproducere. Acesta este unul dintre motivele care îi fac pe bărbaţi să fie atraşi de femei” a spus dr. David Holmes, de la Universitatea din Manchester. El a precizat că perfecţiunea curburilor are importanţă şi în evaluările pe care le efectuează femeile altor femei, generând, de la caz la caz, reacţii de respect sau de invidie.
Răspunsurile la un chestionar aplicat în cadrul cercetării au relevat că 72% dintre bărbaţi sunt atraşi de femeile „cu forme”, aşadar cele care au bust proeminent, talie subţire şi fese rotunde.
În ce priveşte dimensiunea de preferat a sânilor, cercetătorii arată că este cea potrivită cupei E de sutien. Raportul între înălţime şi coapse se calculează prin împărţirea circumferinţei coapse la înălţime, valoarea ideală fiind 0,3. Raportul dintre şold şi talie se obţine prin împărţirea circumferinţei taliei la cea a şoldurilor, valoarea ideală fiind 0,7. Dacă valorile reieşite din calcule sunt 0,3 respectiv 0,7 (sau foarte apropiate), pentru fiecare dintre ele se acordă 5 puncte. Pe măsură ce valorile se depărtează de repere, se acordă puncte de la 4 la 1.
Puncte între 1 şi 5 sunt acordate, pe bază de estimări vizuale, evident subiective, pentru „linia corpului” şi „simetria siluetei”. Cu cât valoarea acordată este mai mare (5), cu atât forma corpului este apreciată ca fiind mai apropiată de ideal (femeia clepsidră). Dimensiunea idală a bustului primeşte 5 puncte, cupa D – 4 puncte, C – 3, B – 2, altele – 1.
Aprecierea simetriei: fără asimetrii ale feţei sau corpului – 5 p., asimetrii minore ale feţei – 4, minore asimetrii ale feţei şi trupului – 3, asimetrii evidente – 2, trăsături aparte, disproporţionate – 1.
Aprecierea curbelor trupului: curbe fine, rotunjite, caracteristice întregului corp – 5, uşoare curburi ale bustului şi coapselor – 4, talia/ şoldurile/ bustul nu au corburi concave – 3, talia/ şoldurile/ bustul nu prezintă curburi clare – 2, linia corpului e dreaptă – 1.
Calcularea scorului. Se însumează dimensiunea bustului, raporturile coapsă – înălţime, şold – înălţime. La această sumă se înmulţeşte punctajul obţinut pentru curbele trupului, iar la acest rezultat se adaugă punctajul obţinut pentru simetrie.
Evaluarea rezultatului. Potrivit cercetătorilor, eşti perfectă dacă ai obţinut un scor de 70-80; nu eşti departe de perfecţiune – 50-69; eşti o femeie frumoasă, care atrage privirile – 40-49; ai un corp suficient de armonios – 30-39;
o vestimentaţie potrivită te va ajuta să devii atractivă – 20-29; este bine să te impui mai ales prin personalitate – 10-19. Sub aceste valori – probabil că eşti deosebită, va trebui să arăţi prin ce anume eşti astfel!… | Anca Rotaru