Documentar pe un post de specialitate: cum, într-un oraş indian suprapopulat (inclusiv cu un trafic sufocant), câteva mii de biciclişti duc la destinatari „meniul zilei”, câştigând lunar nu mai mult de echivalentul a 7 USD (despre eventuale bacşişuri nu s-a pomenit nimic). O confirmare că situaţia este, în India, cam aşa avea să vină în chiar aceeaşi zi de la ministrul nostru tehnocrat de finanţe care, explicând de ce nu va mai fi majorat de la 1 ianuarie salariul minim pe economie (de la 1.050 lei la 1.200 lei), ne-a furnizat exemplul unor state precum Brazilia, China sau India, unde locuitorii „sunt săraci şi mulţi şi toţi ştiu să facă câte ceva pe 2 lei, fac ceva ce românul nu mai face de ceva vreme”. Explicaţie tehnocrată de fix 2 lei (bănuim că un ministru cu carnet de partid, de orice culoare, va fi găsit să facă alte lămuriri, chiar cu scopul de a ne îmbrobodi), cel puţin fiind lipsită de un alt termen de comparaţie; viaţa celor ce subzistă (claie peste grămadă, în locuinţe pe care noi le-am compara cu bordeiele) în India cu 7 USD e incomparabil mai ieftină ca la noi. N-a specificat nici că acolo, în vreme ce majoritatea viermuieşte într-un trai de 2 lei, o minoritate duce viaţă de nabab. În fine, parcă era mai bine când comparam lefurile noastre mici cu cele (mai) mari din apusul Europei. De fapt, care e sensul? Urmează să ne integrăm în BRICS? Pare-se că şi Venezuela (cu un salariu minim de 360 USD, aşadar al nostru, de 254 USD) se străduieşte… | L.D. Clement