Dacă vrei să afli cum stă zona la capitolul turism, te interesezi periodic cum arată statisticile. Şi iată că de curând afli că stă bine, mai bine decât anterior, că numărul de călători a crescut, deşi se observă că s-ar mai putea face câte ceva, bunăoară pentru ca respectivii călători să şadă mai mult, nu doar (destui dintre ei) să tranziteze judeţul şi să facă scurte popasuri. Iar dacă vrei să afli şi alte informaţii, mai nuanţate, nu-i rău să pleci ochii şi pe cele site-uri unde călătorii povestesc cam cum au petrecut. Cum s-a dus vremea condicilor de sugestii şi reclamaţii (deşi pe alocuri sunt la dispoziţie şi cărţi de oaspeţi, în care de regulă se consemnează ce-i frumos şi bine), având în vedere şi că drumeţii povestitori sunt inşi anume, dar nu neapărat mofturoşi şi cârcotaşi, nici neapărat reprezentativi, totuşi mărturiile lor ar putea fi considerate de reper, fie ele plăcute (atenţie!, unele ar putea fi şi operele unor specialişti în PR…), fie mai puţin plăcute în ce priveşte gazdele şi găzduirile. În orice caz, după ce afli (şi) mărturii detaliate, cum arar pot fi înscrise ca răspunsuri în urma aplicării unor chestionare de satisfacţie, e de înţeles că în multe situaţii e încă mult loc de mai bine, astfel încât să fie cât mai puţini cei care zic bunăoară că afară vopsit e gardul iar înăuntru e leopardul (adică un animal capitalist care-ţi sfâşie buzunarele şi-ţi arată toate petele) sau că invitaţia „mai poftiţi pe la noi!” nu-i doar vorbă-n vânt. Mde, vor fi fiind ei călători fel de fel, dar nu rar şi surprizele cu care-s aşteptaţi tot fel de fel sunt… | L.D. Clement