Mare supărare în rândul unora dintre cei numiţi „furnizori de formare profesională” a generat HG nr. 481/ 2015 care plasează afacerea doar în curtea universităţilor acreditate în acest sens. Pe scurt, de la anul, de asta ar urma să se ocupe numai unele universităţi, nu şi, ca în prezent şi în ultimii ani, mulţime de ONG-uri şi SRL-uri oportunist profilate pe un soi de educaţie paralelă privată, inclusiv susţinută prin fonduri europene. Furnizorii de acest gen, speriaţi că vor ajunge faliţi, invocă bunăoară faptul că statul se arată împotriva concurenţei pe piaţa de profil. O concurenţă reală care, după cum am mai arătat aici în câteva rânduri, adesea nu pune în competiţie doar profesorul de nivel universitar cu formatorul de formatori sau trainerul cu astfel de calităţi dobândite pe căi facile, la cursuri cu prezenţă simbolică şi după examene decorative, ci şi, bunăoară, masteranzi cu specialişti „echivalenţi”, reformaţi contra cost în câteva dimineţi de sâmbătă. Ca să nu mai vorbim şi despre ciudate întovărăşiri de instituţii sau asociaţii profesionale cu astfel de fabrici de diplome, în plasa cărora sunt prinşi slujbaşi/ membri nevoiţi să se dezvolte personal şi profesional (eventual spre a dobândi aşa-numite „competenţe specifice”) doar pe astfel de căi, inclusiv pe cheltuială proprie, spre a cotiza într-un buzunar dedicat, ori spre a fi, la număr cel puţin, în scriptele de folos pentru ca o uzină de proiecte să capete finanţări după finanţări. | L.D. Clement
