Printre prevederile Codului fiscal adoptat recent se numără şi cea ca persoane aflate oficial la categoria „fără venituri” să devină, din 2016, contribuabile (cu 5,5% din valoarea brutului lunar minim pe economie) la sănătate. Exceptaţi fiind în continuare cei care beneficiază de diferite forme de sprijin din partea statului, în vizor sunt cei care au (probabil…; mai mici sau mai mari) venituri la negru, fie că sunt meseriaşi ori agricultori neînregistraţi/ nefiscalizaţi ca persoane fizice, fie că temporar lucrează în străinătate. Într-o primă ipostază li se face un rău, fiindcă mâna statului intră în acest fel în buzunarele lor (aparent…) goale; într-o alta, s-ar putea spune că li se face un bine fiindcă şi ei, mai devreme sau mai târziu, mai des ori mai rar, sunt consumatori de servicii de sănătate. Fiindcă, în prezent, la o astfel de nevoie, au de ales în a deveni asiguraţi de sănătate (cu plata pe loc a „datoriei” similare pe ultima jumătate de an) sau a plăti preţurile pieţei libere a sănătăţii către sistemul privat, ce pot implica sume mult mai mari decât prima. Dintr-o altă perspectivă, toate aceste persoane – presupuse a fi între peste un milion şi până la două dintre români! – cumva (mai rău sau mai bine) subzistă; iar, din această perspectivă, „taxa” nouă la care sunt supuse n-ar fi decât de natură să le ajute să subziste; chiar şi obligându-le pe unele să mai reducă din alocaţiile pentru oarece plăceri ale vieţii care, prin consecinţele lor, le apropie şi mai mult de întâlnirea cu medicul! | L.D. Clement
