
Alexandru cel Bun, frescă la Mănăstirea Neamţ
Alexandru Hâşdeu (n. 1811 în apropiere de Ternopil, în Galiţia – d. 1872 Cristeşti, Hotin), tatăl lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, avea să spună, în calitate de director de şcoală la Hotin, în 1837 (citat de Melchisedec Ştefănescu, printre altele cercetător al vieţii şi operei lui Grigore Ţamblac): „Prinţul Alexandru cel Bun (…) a întemeiat în Suceava o şcoală juridică după modelul celei din Constantinopol, în care oameni învăţaţi, aduşi din Bizanţ, tâlcuiau pravilele numite Vasilicale, precum şi şcoală greco-latină-slavonă pentru clerul bisericesc” (la care a fost profesor şi Gr. Ţamblac). Nu sunt nici azi clare sursele lui A. Hâşdeu, dar informaţia, plauzibilă, a fost preluată nu de puţini (M. Ştefănescu fiind, pare-se, primul). Cumva are reazem şi în spuse mai vechi ale lui D. Cantemir: Alexandru cel Bun „cel dintâi a făcut cunoscut străinilor numele până atunci puţin ştiut al moldovenilor”. Altul, în însuşi numele eruditului Ţamblac, care era dascăl (profesor) şi predica în limba română la Mirăuţi. Până şi în spiritul epocii: Suceava copia Bizanţul, dar şi Occidentul (la Praga, Academia Carolină nu era mai veche de jumătate de secol). Şcoala domnească de la Suceava (aflată sub autoritatea domnitorului şi a mitropolitului Iosif Muşat), spre noi percepută (cel puţin prin comparaţii) şi ca „academie”, n-a fost să dureze. Însă, cel puţin într-o poveste (chiar de aspect european, a unei candidate de capitală culturală…), ar putea sta înaintea şcolii domneşti de la Mănăstirea Bistriţa (ctitorită de Alexandru cel Bun) a lui Patru Rareş (1541), a şcolii latine de la Cotnari a lui Despot-Vodă (1563) şi a Academiei Vasiliene de la „Trei ierarhi”, organizată la Iaşi sub autoritatea lui Vasile Lupu, după modelul oferit de Academia din Kiev fondată de mitropolitul Kievului Petru Movilă, născut la Suceava, în 1596. | L.D. Clement