Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în perioada 23-26 iulie 2015 a fost organizată a VI-a ediţie a Adunării Tinerilor Creştini Ortodocşi din Moldova. Această tabără s-a desfăşurat, conform tradiţiei din ultimii ani, în poiana Nemţişor din vecinătatea Mănăstirii Neamţ.
Organizatorii, Departamentul de misiune pentru tineret din cadrul Sectorului de misiune, statistică şi prognoză pastorală, în colaborare cu ATOR Iaşi, au aşteptat aproximativ 600 de participanţi cu vârste cuprinse între 14 şi 30 de ani. Ei au venit atât din parohiile Arhiepiscopiei Iaşilor, cât şi din Chişinău, Orhei, Constanţa, Suceava, Bârlad, dar şi de mai departe, membri ai Nepsis Belgia, Franţa, Portugalia, Spania.
Suceava a fost reprezentată de grupul de tineri Vlăstare ortodoxe din Bucovina şi Fii Putnei, grup coordonat de părintele Ionel Maloş jr. din parohia Laura.

Foto: Oana Nechifor
Tema de anul acesta Un tânăr printre tineri. Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava – 600, l-a adus în prim-plan pe Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, care, potrivit tradiţiei hagiografice, în anul 1415, în vremea domniei lui Alexandru cel Bun, a fost adus din Cetatea Albă în Cetatea Sucevei.
Fiecare dimineaţă a debutat cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, iar în timpul zilelor au fost sesiuni de discuţii pe grupe conduse de 30 de moderatori, ateliere, o secţiune de 90 de minute intitulată „Întreabă preotul“, drumeţii, vizionare de film în aer liber, foc de tabără, program artistic pregătit de participanţi, un marş cu steagurile filialelor şi ale parohiilor participante, competiţii sportive, conferinţe, sesiune de concluzii în plen.
Nemţişorul din această vară a avut ca invitaţi pe Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a oficiat Sfânta Liturghie de sâmbătă şi a împărtăşit cuvânt de învăţătură tinerilor, pe pr. prof. dr. Constantin Coman, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul a Universităţii din Bucureşti, şi pe diac. prof. dr. Vasile M Demciuc, de la Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava.
Prin tabăra de la Nemţişor s-a creat un cadru în care tinerii să primească curajul de a trăi frumos, în care să se cunoască în proximitatea Bisericii, în care să înţeleagă că şi ei sunt mădulare vii ale Trupului lui Hristos şi, totodată, să se bucure şi să se destindă după un an de şcoală.
„Această adunare urmăreşte dezvoltarea conştiinţei apartenenţei la Biserica Ortodoxă şi a curajului de a fi creştini mărturisitori. Totodată, tabăra doreşte ca tinerii să descopere bucuria de a fi creştini ortodocşi, încurajându-i pentru a trăi viaţa cu demnitate. În acelaşi timp este o amintire pe care le-o creăm tinerilor pentru a fi întăriţi duhovniceşte până la anul, când ne vom întâlni din nou”, a explicat protos. Nicodim Petre, Departamentul de misiune pentru tineret din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care a adăugat că în organizarea Adunării Tinerilor din MMB de la Nemţişor s-au implicat mai multe protopopiate din Arhiepiscopia Iaşilor, precum şi persoane fizice care au susţinut iniţiativa. | Diac. Vasile M. Demciuc