n. 23 iulie 1967, Suceava
Însăila versuri încă din adolescenţă (din câte ne aducem aminte din confesiunile autorului) şi, pare-se oarecum nesigur pentru cine scrie (pentru sine?, pentru alţii? pentru alţii şi pentru sine?), a debutat târziu. În acelaşi an, inginerul de industrie uşoară reprofilat în domeniul juridic dar rămas fidel lui Nichita Stănescu publica versuri în revista „Omagiu lui Eminescu” apărută la Dumbrăveni, iar apoi volumul „Toamnă pe cer” (ed. PreText, Câmpulung Moldovenesc, 2011). Şi-a lansat prima carte chiar în ziua aniversării sale, iar ştirile de atunci ne amintesc că i-au fost alături, la eveniment(e), poetul Ion Beldeanu, preşedintele de onoare al Societăţii Scriitorilor Bucovineni, scriitorul şi publicistul Cezar Straton, nu în cele din urmă jurnalistul (iar cam în taină şi poetul) Mugur Geu. Reţinem şi că în preafaţa volumului poetul şi jurnalistul Dan T. Gurtesch notase, printre altele, că versurile lui Liviu Huzdup „…nu au fost scrise doar de dragul de a mâzgâli niște hârtie. Ele, adică versurile, sunt suflet din sufletul lui”. Un an mai târziu, Liviu Huzdup semna şi în revista „Flacăra lui Păunescu”.
La 27 iulie 2011, în cotidianul sucevean „Crai nou”, scriitorul şi jurnalistul Dumitru Brădăţan spunea, printre altele: „Îmi place de Liviu, întâișintâi, pentru că e… un nebun! Un frumos nebun, vorba Fănușului Neagu (taman prăpădit dintre noi), al micului târg. Și, treaba lui cum își meșterește viața și ața, amicii de cupă, zilele și nopțile, munca ori plezirurile lumețe. Treaba domniei sale. Și când scrie, nu mai e decât măreție. Mai bine prieteni din astă tagmă decât puzderie de javre și lepre. Puzderie. Liviu Huzdup e… Huzdup Liviu. Și farmecul său. Și misterul. Fără de el, hotărât, boema cea poeticească a Sucevei, sclipind de spirit și… puțind sublim de la o poștă două de talent cu caru’ – cu faetonu, ar fi mult mai pipernicită și sărăcită în farmec și bucurii specifice”. (în deschiderea articolului „Pe bunicul meu îl chema Petre„).
Decupăm un eşantion din(tr-o) „Nocturnă”: …”Viermii tăcerii mă mănâncă-ntruna/ Din coaspse-mi, pururi, se prelinge vin,/ Sărut, de-o veşnicie, umbra mea şi luna/ Mănânc luceferi, beau venin.// Dorinţe stranii nasc războaie stranii./ Prin vine-mi calcă tulbure-o iubită./ Şi mor în sine-mi precum mor ţăranii,/ Scriind un vers de dinamită”.
Se întâmplă că scriem aceste rânduri chiar în ziua aniversării din 2015 a lui Liviu Huzdup, zi în care autorul ne reconfirmă că în august ne va arăta încă o carte. | L.D.C.
>>> NordLitera – Un dicţionar al scriitorilor…