¤ Cartea sa concurează la Sibiu cu volume semnate de George G. Asztalos şi Luacian Vasilescu
Înscriindu-se în competiţia literară cu volumul de versuri „poeme şi note informative despre eroi şi morminte” (Zidul de Hârtie, 2014), poetul sucevean Florin Dan Prodan a fost nominalizat, la finele săptămânii trecute, pentru Premiul Naţional de Poezie „Mircea Ivănescu”.
Dintr-un comunicat al Colegiului Director al Asociației Culturale „Artgothica” Sibiu, asociaţie organizatoare a concursului, aflăm că juriul premiilor naţionale pentru poezie „Mircea Ivănescu” – prezidat de Ioan Es. Pop şi compus din Rita Chiran, Daniel Corbu, Niu Herişanu şi Robert Şerban – a făcut publice nominalizările pentru ediţia 2015.
Pentru Premiul Naţional de Poezie „Mircea Ivănescu” concurează cartea lui Florin Dan Prodan, „!infraRouge” (ed. Karth, 2014) de George G. Asztalos şi „Ţara mea, viaţa mea, dragostea mea” (ed. Rentrop&Straton, 2014).
Finalişti în competiţia debutanţilor în volum au devenit Anita Aldea, Raluca Oana Ciceu şi Merlich Saia, iar pentru premiul editurii Grinta pentru manuscris este vizată Anca Hirschpek.
Organizatorii au precizat că supuse jurizării n-au fost decât cărţile de poezie înscrise de autori în concurs, potrivit regulamentului acestuia (aşadar, nu „întreaga producţie editorială a anului 2014”).
Festivitatea de premiere se va desfăşura în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie „Argothica”, ale cărui manifestări sunt cuprinse în intervalul 24-26 iulie a.c., la Sibiu. | L.D.C.