Alfred Kittner | NordLitera – Un dicţionar al scriitorilor…

n. 24 noiembrie 1906, Cernăuţi – m. 14 august 1991, Düsseldorf

Născut într-o familie cernăuţeană germano-iudaică (tatăl era funcţionar), Alfed Kittner avea să urmeze şcoli nemţeşti (inclusiv la Viena, unde familia s-a adăpostit în timpul Primului Război Mondial), pentru ca ulterior să studieze germanistica la Breslau (Wroclaw); din cauza lipsurilor materiale nu-şi încheie studiile universitare şi devine ziarist la Breslau. În 1931 îl regăsim la Cernăuţi, reporter şi redactor la diverse ziare nemţeşti. Totodată scrie versuri (făcând parte din grupul de tineri scriitori evrei cernăuţeni de expresie germană), iar în 1938 debutează în volum cu „Der Wolkenreiter” („Călăreţul norilor”). În epocă, versurile sale atrăseseră atenţia unor scriitori ca Alfred Margul-Sperber (despre care, ulterior, avea să spună că i-a fost bun prieten), Felix Braun, Max Herman-Niesse ş.a.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1941, a fost introdus mai întâi în ghetou, apoi (1942) deportat în Transnistria şi internat în mai multe lagăre, inclusiv într-unul de muncă forţată la o carieră de piatră. Scapă de lagăr în primăvara lui 1944, revenind la Cernăuţi; momente din această perioadă aveau să fie surprinse în placheta „Hungermarsch und Stacheldraht” („Marşul foamei şi sârmă ghimpată”), 1956.

În 1945 ajunge la Bucureşti, unde lucrează la biblioteca ARLUS şi la Institutul pentru Relaţiile Culturale cu Străinătatea (chiar director al institutului). În 1958 renunţă la slujbă, decizând să trăiască doar din traduceri şi scrieri originale, dar cu puţin timp înainte devenise deja colaborator al Securităţii. Din articolul „Drama scriitorului Alfred Kittner” publicat de „Deutsche Welle”, aflăm că, potrivit lui William Totok, care a studiat arhivele, Kittner intrase în 1958 în atenţia Securităţii şi, în urma unui interogatoriu de 17 ore, este silit să colaboreze. Relaţia cu Securitatea a durat până spre sfârşitul anilor ’70, perioadă în care deja securiştii se îndoiau de verdicitatea informărilor sale. La un moment dat, potrivit lui Totok, Kittner le-a scris: „Vă rog insistent să nu mă forţaţi să fac un pas necugetat. Sînt hotărît să mă sinucid, să mă arunc de la fereastră sau să mă înec dacă continuaţi cu propunerile Dvs.“. Ulterior, Kittner „a fost abandonat”. La puţin timp după aceea, îi moare soţia (1980) şi ulterior emigrează în Germania, unde se stabileşte la Düsseldorf (aici locuind până la sfârşitul vieţii).

Pentru volumul „Flaschenpost” (ed. Kriterion, Bucureşti, 1970) primise premiul USR.

În calitate de traducător, a tălmăcit în germană versuri de M. Eminescu, Goga, Arghezi, Camil Baltazar, Dimitrie Stelaru, Gellu Naum, Geo Dumitrescu, Ion Gheorghe, Ana Blandiana ş.a. În ce priveşte proza, a tradus din D. Cantemir, Alecu Russo, Al. Odobescu, dar şi Zaharia Stancu, Marin Preda, Fănuş Neagu, Ion Vinea etc. Dintre autorii plecaţi din zona noastră, a tradus din Eusebiu Camilar, Jean Bart şi Nicolae Jianu.

Din articolul „Bucovina – schiţe literare. Unde a fost de fapt „Mica Vienă” semnat de Christel Wollmann-Fiedler şi tradus de Nora Iuga (articol apărut în „Dilema veche”) reţinem că, în Germania, a fost un apropiat al scriitoarei Edith Horowitz-Silbermann, în tinereţe prietenă a lui Paul Celan (în perioada cernăuţeană a acestuia) şi, totodată, a purtat o intensă corespondenţă cu Rose Ausländer. Din acest articol reţinem şi câteva versuri ale poetului Alfred Kittner, în traducerea Norei Iuga: „În amurg văd un bărbat/ stă în soare, nu e-n stare/ să se abţină în lumina lui puţină/ doar o linie pe cer să lase// Iată raza i se frînge/ roşul îi iese din sînge/ curge lent în violet/ înghite bărbatul încet încet” („Un bărbat seara”).

Memoriile i-au fost publicate în 1997, în Germania: „Alfred Kittner, Erinnerungen 1906-1991”, Rimbaud Verlag, Aachen, ediţie îngrijită de Edith Silbermann. | L.D.C.

>>> NordLitera – Un dicţionar al scriitorilor…