n. 19 iunie 1926, Siret – 2015, Germania
Elisabeth Axmann avea să copilărească în Bucovina, Moldova şi Transilvania, familia urmându-şi capul, comisarul de poliţie Karl Axmann (provenit din Sudetenland), transferat cu slujba dintr-o localitate în alta.
Potrivit istoricului literar Emil Satco, Elisabeth Axmann studiază mai întâi la Storojineţ şi Fălticeni, apoi continuă studiile la liceul de fete din Sibiu; iar între anii 1942-1943 se va fi aflat din nou la Fălticeni…
S-ar părea că, în anii celui de-al Doilea Război Mondial, familia Axmann a fost, mai întâi, pe cale să răspundă chemării de „repatriere” a etnicilor germani emisă de la Berlin, iar, după intrarea Armatei Roşii în Transilvania, a căzut în mâinile soldaţilor sovietici, riscând deportarea; dar s-a salvat mituind indivizi de care soarta ei ajunsese să depindă.
În 1947, Elisabeth Axmann îşi începe studiile universitare la Cluj (psihologie, germanistică, dar şi limba şi literatura română) şi, după încheierea lor, rămâne asistent universitar până în 1954 când, căsătorindu-se (cu un profesor de estetică), devine Axmann-Mocanu şi pleacă la Bucureşti, unde lucrează la „Neuer Weg”, la editura „Kriterion” (din 1970), apoi la „Neue Literatur”. În 1977, participând la un colocviu internaţional, rămâne în RFG.
În România, în 1974, la editura „Dacia” din Cluj-Napoca i-a apărut o plachetă de versuri (36 p.) intitulată „Gedichte”, iar în 1977 traducea (alături de Bucur Stănescu), la ed. „Meridiane”, primul volum din „Fundamentele artei moderne” de Werner Hofmann.
Petre M. Iancu, de la Deutsche Welle, care a cunoscut-o îndeaproape, relata că Elisabeth Axamann a scris „volume de poezie, proză, de critică de artă şi literară”, dintre care îl preţuieşte mai ales pe cel intitulat „Die Kunststrickerin”. Potrivit site-ului Rimbaud.de („Rimbaud Verlag”), după 1978 a semnat, în Germania, şi numeroase traduceri din limba română (artă şi critică literară). Rimbaud.de prezintă, de altfel, şi o listă de titluri de carte: „Spiegelufer”, cuprinzând texte din perioada 1968-2004 (2004), „Wege, Städe” (2005), antologia „Fűnf Dichter aus der Bukowina”, cuprinzându-i şi pe Rose Auslander, Alferd Kittner, Alfred Margul-Sperber, Moses Rosenkranz (2007), „Blaueule Leid”, cu subtitlul „Bukowina 1940-1944”, antologie (2008), „Die Kunststrickerin” (2010) şi „Glykon”, versuri (2012).
„Gândindu-ne la propria viaţă, ni se par multe irealităţi. Constanţă n-are decât poezia” scria, cu câţiva ani înainte de a se stinge, Elisabeth Axmann, citată într-un articol comemorativ de Petre M. Iancu, pe site-ul Deutsche Welle, articol publicat la 8 mai 2015, la puţină vreme după dispariţia scriitoarei.
În cele ce urmează, redăm versuri semnate de Elisabeth Axmann în volumul „Glykon” din 2012, cu titlul „Alter Friedhof im Osten” („Vechi cimitir din est”): „Ein Grab zu finden/ ist aussichtslos hier:/ Holunder, Pappeln, Brombeergestrüpp/ und endlos fällt Regen.// Nasse Blätter bedecken die Schrift,/ die Hand die freilegen will/ wird von Dornen geritzt// Hirsch und Löwe bröckeln im Stein,/ Holunder blüht weiß/ vom Himmel/ fallen die Wasser der Welt”. | L.D.C.
>>> NordLitera – Un dicţionar al scriitorilor…
