n. 1957 – m. 2009
Născut la Bârlad, poetul Doru Vieru a fost profesor de limba şi literatura română (gimnaziu, liceu) la Suceava. Fin cunoscător nu doar al literaturii, ci şi al artelor plastice sau muzicii, nonconformist şi boem, totodată un discret, a publicat sporadic (începând din studenţia ieşeană), în reviste de cultură şi în presa locală.
Dintre toate versurile sale, unele îi supravieţuiesc datorită prietenilor mai tineri din cenaclul sucevean „Zidul de Hârtie”, care au editat, postum, volumul „Pietre unghiulare” (Suceava, 2010). Pe blogul cenaclului, se reţinea şi un gând al poetului: „Ardem intens, la fel, dar foarte deosebit. Suntem alături mereu, şi departe întotdeauna. Luminăm fiecare după puterile sale, căutându-ne printre nopţi inexistente sau amânate. Şi, îţi jur, toate acestea trebuie să poarte un sens. Pentru că nu putem fi semne zadarnice ale unei treceri fără petrecere”. Alături, poemul intitulat „september morning”, din care redăm prima şi ultima strofă: „era o toamnă tristă/ ca o profă de cânt./ o spun pe cuvânt:/ – întreaga proză a lumii căzuse/ peste pământ.// (…) // m-am apucat să culeg de pe jos/ într-un gest civic, frumos/ frunzele, foile, ploile, un balot./ jack-pot:/ singur pe lume de hector/ malot”. | L.D.C.
>>> NordLitera – Un dicţionar al scriitorilor…
