> Vineri, după o primă paradă a cântecului, dansului şi portului popular, ediţia 2015 a Festivalului „Arcanul” va începe oficial, pe scena din centrul oraşului, de la ora 19.30
Primăria Municipiului Rădăuţi, Casa de Cultură Municipală Rădăuţi, Clubul Sportiv Municipal „Bucovina”, Muzeul de Etnografie „Samuil şi Eugenia Ioneţ” Rădăuţi anunţă organizarea Zilelor Municipiului Rădăuţi, în cadrul cărora este cuprinsă şi ediţia a XXIV-a a Festivalului Internaţional „Arcanul”, ai căror participanţi urmează a fi primiţi astăzi la Casa de Cultură.
Potrivit programului, manifestările încep vineri, 3 iulie, de la ora 10, în sala de şedinţe a Bibliotecii Municipale, unde conducătorii de grupuri participante la festival vor fi primiţi de reprezentanţii municipalităţii şi de personalităţi ale aşezării. De la ora 12, la Galeriile de Artă, se va vernisa expoziţia de pictură semnată de Ilie Boca, de la ora 12.30 Muzeul de Etnografie „Samuil şi Eugenia Ioneţ” îşi va primi oaspeţii sosiţi la Rădăuţi pentru toate aceste evenimente, de la ora 13, în parcul central, se va deschide un târg de antichităţi (organizat în colaborare cu Asociaţia „Umania”), de la ora 15, pe stadion, va începe o competiţie de fotbal (juniori).
Cu începere de la ora 18, cu plecare de la Casa de Cultură, parada cântecului, dansului şi portului popular, a formaţiilor participante în festival, va anticipa deschiderea oficială a ediţiei 2015 a Festivalului „Arcanul”, programată pe scena amplasată în centrul municipiului, de la ora 19.30, scenă pe care vor urca formaţii participante, dar şi interpretele Dana şi Alexandra Dăncilă şi Alexandra Chisăliţă.
Iată şi programul zilei de sâmbătă, 4 iulie: ora 9 – competiţii sportive (campionat lupte greco-romane, juniori, la sala de lupte; streetball, la sala de sport; la stadion, continuă campionatul de fotbal); de la ora 17, pe scena din centru vor urca formaţiile din străinătate venite la „Arcanul”; tot acolo, de la ora 21, spectacol susţinut de DJ Sava şi Mişa, What’s Up, Crush şi Alexandra Ungureanu.
O altă paradă a cântecului, dansului şi portului popular, cu formaţiile din străinătate de la „Arcanul”, va pleca spre scenă duminică la ora 12, de la Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”, pentru ca de la ora 14 să se desfăşoare festivitatea de închidere a festivalului. De la ora 14 va urma un spectacol de muzică populară, conţinând recitalurile interpreţilor Ionela Popescu, Adriana Bucevschi şi Marius Zgâianu, iar de la ora 21 un altul, în care, înaintea trupei Holograf, va evolua rădăuţeanul Gabriel Kisczuk, alături de Cross Medio. | L.D.C.