„Alexia – Iubire între Rai şi Iad”, subintitulată „Confesiuni”, este volumul de debut al Simonei Ivan, apărut la Editura Pre-Text din Câmpulung Moldovenesc în 2015.
Cartea provine, se concretizează, din analiza post factum a unor fapte, poate reale, poate doar rezultatul ficţiunii care permite scriitorilor să realizeze iluzia cu care să-şi cucerească cititorii. Ca într-un un concert pentru vioară şi pian, sunt aduse pe scenă două personaje care evoluează de-a lungul întregii naraţiuni, în rest doar rare si sporadice apariţii şi cu rol secundar. Discursul care este, de fapt, modalitatea de exprimare din paginile cărţii, înafară de câteva sincope, ca momentul de reorganizare a ritmului respirator al alergătorului de cursă lungă, este o adevărată erupţie atitudinală firesc provenită din suma reacţiilor de răspuns a celui care analizează referitor la obiectul analizat. Prin povestirea la persoana întâia este adus în prim-plan personajul Alexia. Este cea care îşi dezvăluie trăirile dintr-o poveste de dragoste, care, ca orice poveste de dragoste, ca orice alt fel de poveste, ca orice proces din natură, este supusă principiului enantiodromic, dacă este să-l credem pe C. G. Jung, în care până la urmă contra poziţia devine dominantă. Personajele cărţii se iubesc, se dedică aestui sentiment, dar, deşi nu se află la vârsta primei iubiri, nu ţin seama de afirmaţia lui Samuel Johnson: „A doua căsătorie este triumful speranţei asupra experienţei”. Şi dacă este să facem o detaliere ciudată pentru urechile unui matematician, putem spune că cei doi nu au ştiut că „doi” obţinut prin suma unu plus unu, este diferit de „doi” rezultat din produsul „doi” înmulţit cu „unu”. Alexia îşi deconspiră sentimentele şi trăirile cu nonşalanţă, chiar cu naturalism uneori, este, din acest punct de vedere, aliniată cu personajele prozei actuale. Personajul Alex este creionat doar în măsura în care acţiunea i se interferează cu universul de sentimente al personajului principal, ceea ce nu ştim, nu reiese clar din text, este dacă minciuna de care este acuzat s-a manifestat atunci când producea clipe fericite sau atunci când a determinat finalul întristător. Este un final care ne aminteşte,doar ca moment de umbră asupra părţii sentimentale a intelectului, de „Le vase brise” al lui Sully Prudhomme, urmat de câteva rânduri care se termină cu un citat evanghelic.
Ştim că până la apariţia următoarei cărţi a autoarei Simona Ivan nu va trece multă vreme, se pare că greu a fost până la primul pas, acesta care a fost făcut, oricum noi îi dorim succes şi aşteptăm răbdători. | Ioan Mugurel Sasu
