Astfel se intitulează manifestarea de mâine (joi), de la ora 16, de la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava (corp E, aulă), al cărei protagonist este av. Vasile Tudor, datorită cărţilor sale şi celor despre creaţia sa literară. Vor fi prezentate publicului cărţi noi şi foarte noi, după cum urmează: „Escortele tăcerii” (ed. Charmides, Bistriţa, 2014); „Sălbatica stafie/ Savage Ghost” (ed. Timpul, Iaşi, 2014; traducere de Olimpia Iacob şi Jim Kacian); „La ronda de soledad/ Rondul de singurătate” (El Genio Maligno, Granada, 2014; antologie, traducere, studiu introductiv şi postfaţă de Dorel Fînaru şi Enrique Nogueras); „Cartea sonetelor” (ed. Timpul, Iaşi, 2015); „Analiza discursului poetic. Comentarii ale textelor volumului „Pietre curgătoare” de Vasile Tudor” (Editura Universităţii „Ştefan cel Mare”, Suceava, 2014; volum coordonat de Dorel Fînaru, cu argument, studiu introductiv, postfaţă şi indici de Dorel Fînaru). Reamintim că volumul de versuri „Pietre curgătoare” a apărut în 2011, la editura Paralela 45, Piteşti.
Despre cărţi şi autori vor vorbi Mircea A. Diaconu, Sabina Fînaru, Luminiţa Turcu, Gina Puică, Enrique Nogueras, Cassian Maria Spiridon, Gellu Dorian, Ovidiu Morar, Vlad Sibechi, Lavinia Seiciuc şi Dorel Fînaru.
Coordonatorul manifestării este prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, prorector al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, critic literar. | L.D. Clement