C.T. „Petru Muşat” Suceava, C.T. de Industrie Alimentară Suceava, C.N. „Spiru Haret” Suceava, L.P.S. Suceava, C.T. „Samuil Isopescu”, Liceul Tehnologic Nr. 1 Câmpulung anunţă „desfăşurarea celui mai important eveniment” din cadrul proiectului de parteneriat educaţional „Biodiversity – The Power of Nature”. Dintr-un comunicat al organizatorilor aflăm că evenimentul va avea loc vineri, 8 mai a.c., de la ora 12, în sala de festivităţi a Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava
Proiectul îşi propune ca participanţii să identifice cauzele diverselor probleme de mediu, să găsească soluţii adecvate în vederea abordării de către aceştia a unei atitudini responsabile în momentul în care sunt puşi să desfăşoare diferite activităţi outdoor (formale, non-formale şi informale). Elevii vor realiza scurte prezentări (PPS, filme, postere, machete, eseuri, monologuri, desene, colaje, ţinute vestimentare, cântece şi poezii – creaţii proprii etc.) vizând unul dintre aspectele care se circumscrie temei generale a proiectului, puterea naturii. Lucrările vor fi prezentate în limba engleză.
Coordonatorii proiectului sunt prof. Alina Creţu – C.T. „Petru Muşat” Suceava, prof. Monica Lepcaliuc – C.T. de Industrie Alimentară Suceava, prof. Loredana Bodnar – C.N. de Informatică „Spiru Haret” Suceava, prof. Alina Dobroghii – L.P.S Suceava, prof. Nicoleta Grămadă – Liceul Tehnologic Nr. 1 Câmpulung Moldovenesc, prof. Ramona Chiricheş – C.T. „Samuil Isopescu” Suceava, proiectul având şi numeroşi colaboratori: prof. Mihaela Neacşu – C.T. „Petru Muşat” Suceava; prof. Boerescu Claudia –C.T. de Industrie Alimentară Suceava; prof. Rotaru Daniela – C.N. „Spiru Haret” Suceava; prof. Rusu Diana – C.N. „Spiru Haret” Suceava; prof. Vasiliu Aniela – LPS Suceava; prof. Georgeta Nistor – C.T. „Samuil Isopescu”.
Aflăm că invitaţi de onoare ai manifestării din cadrul ediţiei a VII-a, 2014-2015, sunt prof. Gheorghe Lazăr, inspector şcolar general al IŞJ Suceava, prof. Cristina Teodorovici, inspector şcolar general adjunct în cadrul IŞJ Suceava; prof. Gabriela Scutaru, inspector şcolar general adjunct în cadrul IŞJ Suceava; prof. Tatiana Vîntur – inspector şcolar educaţie non-formală în cadrul IŞJ Suceava; prof. Amalia Popescu – director C.T. „Samuil Isopescu” Suceava. | C.M.