În urma celui recent barometru IRES cu privire la încrederea în instituţii rezultă câteva aspecte foarte semnificative, pe care aici nu le putem nota decât foarte lapidar: 49% dintre cetăţeni consideră că „lucrurile în România merg într-o direcţie bună”; 77% dintre inşi sunt de părere (în contextul în care „corupţia e răspândită”, după 95% dintre români) că e OK că, fiind acuzaţi de corupţie, „mulţi oameni politici sunt condamnaţi sau arestaţi preventiv”; încrederea în justiţie este, în general, în creştere, iar cea în DNA a atins „performanţa” de a fi privită cu încredere de 63% dintre intervievaţi. Nu în ultimul rând, procurorul-şef al DNA, Codruța Kövesi, se bucură de „o încredere fără precedent pentru cineva din sistemul juridic din România”. Estimp şi în relaţie cu toate aceste opinii, o altă concluzie a cercetării este că „televizarea luptei anticorupţie este gustată de public”, această opţiune fiind împărtăşită de 57% din respondenţi (…din public). Altfel puse vorbele, probabil că nicio telenovelă difuzată la noi (nici latino-americană, nici turcească, d-apoi românească) nu a avut până acum atâţia spectatori. Şi să rămânem doar la ipostaza de spectatori a românilor fiindcă, intrând în detalii (şi oarecum în contradicţie cu primele rezultate citate aici!), mai puţini (până spre un maxim de 40%) sunt cei care chiar cred că spectacolul ar fi de natură să determine o diminuare a corupţiei. Spre un exemplu, o precizare a specialiştilor e aceasta: „cu cât respondenţii sunt mai educaţi, cu atât convingerea că transmisiunile televizate pot contribui la diminuarea corupţiei se regăseşte mai rar în rândul lor”. Dar vulgului povestea îi place: ca o telenovelă, ca un meci, ca o partidă de local kombat. | L.D. Clement
