În perioada 4 Martie – 10 Aprilie 2015 ICEPWorld România organizează cea mai mare campanie de selecţie de personal pentru ocuparea locurilor de muncă în hoteluri de 3, 4 si 5 stele din Anglia, Scoţia, Ţara Galilor, Insulele Canalului Mânecii, Cipru şi Grecia.
Criza nu se simte în industria ospitalităţii în Grecia, Cipru sau Marea Britanie, numărul ofertelor de muncă crescând de la an la an. Pentru anul 2015 cele peste 2000 de joburi sunt atât pentru absolvenţi de liceu şi facultate, cât şi pentru studenţi care doresc să lucreze în vacanţa de vară într-o ţară străină.
“Pentru companiile britanice recrutăm personal hotelier cu experienţă, vorbitori de limba engleză la nivel avansat. Avem oferte şi pentru tinerii fără experienţă, dornici să învețe, care au o atitudine pozitivă și cunosc limba engleză cel puțin la nivel conversaţional. Aceştia pot începe cariera în hotelurile de 4 şi 5 stele din Cipru sau Grecia”, a declarat Dna Suzanne Nuridsany, General Manager IcepWorld Group.
Interviurile de selectie vor avea loc în 14 oraşe din România: Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Târgu-Mureş, Bacău, Botoşani, Vaslui, Piatra Neamţ, Suceava, Ploieşti, Piteşti, Braşov, Craiova, Galaţi.
Zilele în care vor avea loc interviurile de selecție în zona Moldovei, precum și locațiile sunt următoarele:
Iași – în zilele de 4, 6, 7, 9, 11, 12, 13, 16, 18, 20, 23 martie (în intervalul 11:00-14:00) – sediul ICEPWORLD IAȘI, Str. Mihai Costăchecsu, nr. 3 ( Copou, vis-a-vis de Apavital – fostul Rajac
Piatra Neamț – 10 martie (în intervalul 11:00-14:00) – Hotel Central Plaza – sala Baroque
Botoșani – 14 martie (în intervalul 11:00-14:00) – Hotel Rapsodia – sala de protocol
Vaslui – 17 martie (în intervalul 11:00-14:00) – Racova Hotel, sala de conferințe a hotelului
Suceava – 19 martie (în intervalul 11:00-14:00) – Hotel Daily Plaza – sala de conferințe a hotelului
Iași – 21 martie (în intervalul 11:00-14:00) – Hotel Ramada – sala Tokio
Bacău – 24 martie (în intervalul 11:00-14:00) – Hotel President – sala Royal
Tinerii selectaţi vor avea posibilitatea să lucreze la standarde internaționale în hoteluri de 3, 4 și 5 stele. Joburile disponibile sunt entry și middle level, în toate departamentele din cadrul unui hotel: de la Front Office (recepționer de hotel, asistent recepție, bell boy), până la Housekeeping (cameristă, personal curăţenie), Food & Beverage (restaurant, servire, bar, bucătărie), Spa, Entertainment, Mentenanţă. În privința salariilor, în Marea Britanie tinerii vor câştiga min. 6,50 LIRE BRUT/oră (echivalentul a 8.7 EURO/oră), ceea ce înseamnă un câștig lunar între 1000-1500 LIRE BRUT/lună (1350 – 2000 EUR/lună), cazarea şi mesele fiind asigurate contra-cost. Tinerii fără experienţă care vor fi angajați în Grecia sau Cipru vor putea câștiga începând cu 480 EURO NET/lună, cazarea și cele trei mese pe zi fiind asigurate gratuit de către angajatori. Candidaţii cu experienţă care vorbesc limba germană sau rusă pot câştiga salarii între 700 şi 1000 EURO NET/lună.
“Alegem să angajăm tineri din România pentru că sunt serioși, învață repede, vorbesc mai multe limbi străine, se adaptează uşor şi sunt muncitori. Tinerilor pasionaţi de industrie, le oferim şansa de a avansa în cadrul companiei, avem astăzi chiar manageri de departamente români.” – a declarat Dl. Dino Tano, General Manager al lanţului Constantinou Hotel Group din Cipru.
“Hotelurile noastre vă permit să dezvoltaţi cariera într-un mediu dinamic, cu oportunități interesante pentru dezvoltare personală și profesională. Există, de asemenea, multe alte beneficii, un contract pentru o perioadă de 12 luni cu posibilitate de prelungire cu acordul părţilor, mese gratuite în timpul programului de muncă, reduceri pentru serviciile şi produsele oferite de hotel, concediu plătit 28 de zile/an, traininguri şi programe de dezvoltare profesională, distincţii pentru rezultate excelente (exemplu: distincţia Employee of the month).” – a declarat Dl. Christopher Clarke reprezentantul unui lanţ hotelier din Marea Britanie.