Candidatul viral

Cu entuziasm ni se anunţă printre altele că K.W. Iohannis a fost susţinut de „Partidul Facebook”, că „sparge un nou record”, fiind cel care, cu peste un milion de like-uri pe Facebook, a devenit, aşadar la categoria like-uri, cel mai apreciat politician din Europa, nu în cele din urmă că victoria sa clară (şi aparent ieftină) s-a datorat nu neapărat unui aparat propagandistic bine pus la punct (cu manifestări inclusiv pe net; spre comparaţie, amintiţi-vă de blogării şi postacii care făceau şi întreţineau, până nu demult, atmosfera altor politicieni), ci emulaţiei contaminante manifestate de numeroşi utilizatori de internet care au preluat, creat, transmis şi retransmis citate, poze, aforisme de campanie, poante etc. favorabile lui şi defavorabile altor candidaţi, devenind, aşa cum se spune acum, virale. Situaţie care poate fi apreciată drept o consecinţă surprinzătoare(?) a comunicării mediatice realizate cu ajutorul unor instrumente moderne şi populare (de natură chiar să reinstaureze sensul pe cale de a fi părăsit – inclusiv din cauza acestor instrumente – de mass-media, în accepţia sa primară de comunicare în masă!). Dar şi ca o ilustrare strălucită a efectului de turmă. Spunem asta din perspectiva în care ceea ce în aceste zile poate părea foarte favorabil candidatului şi preşedintelui ales K.W. Iohannis, ar putea deveni defavorabil preşedintelui României. Numai şi pentru că un like reprezintă o emoţie sau un interes de o clipă sau deoarece viaţa unui viral durează cam cât cea a unei efemeride. Şi ce-i viral, ca valul trece… Iată de ce, dacă ne putem închipui un candidat viral, ne este mai greu să acceptăm un preşedinte viral. Preşedintele are un mandat de cinci ani, iar activitatea sa (ca şi priza lui la ţară) presupune alte conţinuturi. | L.D. Clement