Aşteptând un ger…

…Şi-au mai trecut nişte zile fără apă caldă şi fără căldură pentru sucevenii „centralizaţi”. Zile fără nicio „minune”. A fost de-ajuns că zilele astea n-au fost tare reci şi că, măcar, pentru cei care nu şi-au pierdut obişnuinţele (fie de august, fie de octombrie) de a-şi prepara apa caldă pe maşina de gătit, la ibric şi la oală, a fost gaz. Despre cei obişnuiţi să se-nvelească-n jeg ori cu obrajii groşi de la natură, ce-ar mai fi de zis, aproape nimic. Cei cu obrajii blindaţi, chiar de-ar avea de unde, pare-se că nu prea au de gând să plătească ce-au consumat, astfel încât să provoace înlăturarea cepului pus furnizării agentului termic. Până la un punct, fierbinte punct, chiar sunt şi ei de înţeles. Dacă nu le-a cerut-o nimeni, adică dacă nu li s-a solicitat în aşa fel încât chiar să plătească, de ce s-o facă? Plăteşti o pâine, ai pâine; plăteşti energie electrică, ai lumină în casă şi curent în televizorul la care, probabil, ei schimbă canalul atunci când se reia iar şi iar plictisitorul subiect al impasului termoficării. Ce ştiu ei…? Că li s-a arătat şi lor pisica, aşa cum li s-a arătat-o tuturor, iar, până la urmă, după zile naşpa pentru toţi, rezolvarea a venit, „democratică”, într-o bună zi. Zi aşteptată de toţi centralizaţii. Ziua aceea cu un ger de să crape pietrele, în care celor cu mâinile pe robinet să li se facă milă. Ziua aceea ar putea veni în curând, chiar aşa cum este aşteptată şi chiar cu rezultatul scontat în apartamente, dar asta nu va însemna decât că ne întoarcem cu toţii în acelaşi film şi să ne prefacem că uităm aceleaşi belele. | L.D. Clement