> În deschiderea evenimentelor din „Casa Poeziei”, se va prezenta un documentar despre reîntoarcerea la Dolhasca (unde a lucrat şi a creat între 1963 şi 1975) a medicului şi poetului Emil Brumaru
Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT), programat să se desfăşoare în perioada 1-5 octombrie a.c., va avea la această ediţie o nouă secţiune, „Casa Poeziei”. Sub acest nume, „20 dintre cei mai importanţi poeţi români se vor întâlni cu publicul în fiecare zi de festival la Casa Dosoftei, locul emblemă în care a funcţionat în secolul al XVII-lea prima tiparniţă din Moldova. De asemenea, în urma succesului de anul trecut, va fi continuat proiectul «Noaptea Albă a Poeziei» (NAP 2)”, ne-a informat George Onofrei, PR manager al FILIT.
Ni se transmite că cei 20 de invitaţi – prezentaţi ca fiind „unele dintre cele mai importante voci ale poeziei contemporane româneşti, de la autori care au debutat în anii ’60 şi au devenit apoi nume mari ale literaturii noastre, până la tineri scriitori care s-au afirmat în ultimii ani” – vor susţine lecturi în „Casa Poeziei”. Ei sunt Constantin Acosmei, Radu Andriescu, Liviu Antonesei, Michael Astner, Svetlana Cârstean, Mariana Codruţ, Emilian Galaicu-Păun, Bogdan Ghiu, Adela Greceanu, Nora Iuga, Florin Dan Prodan, Nicolae Prelipceanu, Dan Sociu, Octavian Soviany, Aleksandar Stoicovici, Krista Szöcs, Robert Şerban, Radu Vancu, Elena Vlădăreanu, Răzvan Ţupa.
„Lecturile autorilor, proiecţiile video, audio şi documentarele vor însemna în acelaşi timp şi modalităţi de a pune faţă în faţă diverse stiluri şi limbaje literare şi tocmai din acest motiv poeţii invitaţi vor fi la rândul lor moderatori” afirmă Corina Bernic, coordonatoarea „Casei Poeziei” şi a „Nopţii Albe a Poeziei”.
Printre altele, mai aflăm că în deschiderea evenimentelor de la „Casa Poeziei”, miercuri, 1 octombrie, se va prezenta un documentar realizat de artistul vizual ieşean Matei Bejenaru, documentar „care îl surprinde pe poetul Emil Brumaru reîntors în Dolhasca, loc în care a profesat ca medic şi a scris poezie între anii 1963 şi 1975. Apoi s-a stabilit la Iaşi şi nu a mai revenit la Dolhasca până în momentul filmărilor”. Intitulat „Zidul lui J.O.”, filmul este o producţie a Centrului de Fotografie Contemporană şi a Muzeului Literaturii Române Iaşi.
Organizatorii ne-au precizat că ediţia 2014 a FILIT ar urma să reunească peste 300 de invitaţi de seamă ai literaturii mondiale şi române, precum şi traducători, manageri culturali, critici şi jurnalişti culturali. | L.D.C.