Masterat european interdisciplinar, fondat în 2008
Domeniul masteratului: Studiu comparat al literaturii în contextul socio-cultural contemporan
Masteratul abordează literatura europeană după 1800, în dialog comparatist cu literatura română, pe fondul modificărilor rapide din gândirea şi cultura lumii europene în care trăim astăzi. Metodele de interpretare şi înţelegere a textelor literare sunt generoase, datorită valorificării filosofiei, eticii şi antropologiei, teoriilor limbajului si socio-psihologiei, pe teritoriul vast al literaturii Mai mult, din raţiuni didactice, masteratul oferă soluţii reale pentru strategiile de predare a literaturii solicitate de mentalitatea nouă a adolescenţilor şi a copiilor din liceele şi gimnaziile actuale.
Pentru a surprinde complexitatea fenomenului literar românesc şi dialogul fecund al acestuia cu literaturile europene, a fost concepută o serie de cursuri care îmbină informaţiile de teorie literară cu cele de istoria literaturii, cele de istoria mentalităţilor cu cele de literatură comparată.
Masteranzii vor avea ocazia să se familiarizeze cu scriitorii reprezentativi pentru literatura exilului, vor parcurge etapele lirismului românesc şi european, vor urmări modificările de discurs romanesc şi de discurs parodic, sau vor analiza trăsăturile ideologice ale variatelor şcoli critice. Abordarea interdisciplinară va permite interpretarea nuanţată a textului literar, văzut ca parte a unui context istoric şi social amplu. Atent la specificul literaturii predate în ciclul preuniversitar, masteratul oferă candidaţilor un instrumentar teoretic solid, eficient în decodarea ştiinţifică şi metodică a textelor literare.
CE TREBUIE SĂ ŞTIŢI DESPRE MASTERATUL LRCE
- Se adresează oricărui absolvent de facultate, interesat de literatură (absolvent de litere, comunicare, filozofie, ştiinţe sociale etc.).
- Admiterea se face pe bază de dosar şi interviu.
- Se desfăşoară în limba română.
- Oferă specializarea obligatorie, după licenţă, în cariera profesorilor din învăţământul preuniversitar care predau română, engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, ucrainiană sau alte limbi europene.
- Oferă specializare obligatorie, după licenţă, celor care doresc să obţină un doctorat în domeniul literaturii;
- Dezvoltă competenţele necesare pentru diferite profesii precum: editori, referenţi literari, redactori, documentarişti, specialişti în domeniul cultural etc.
- Este susţinut de un colectiv de specialişti în Istoria literaturii, Teoria literaturii, Literatură comparată şi Literatură română.
- Este organizat în patru semestre, cu 14 ore săptămânale şi 30 de credite pentru fiecare semestru, ultimul fiind rezervat în mare parte studiului individual şi activităţii de realizare a disertaţiei.
- Se finalizează cu examenul de susţinere a disertaţiei.