În urmă cu vreo două-trei săptămâni, poetul sucevean Florin Dan Prodan (traducătorul, managerul cultural), întorcându-se de la Borsec, unde se consumase un alt eveniment anual în care este implicat „Zidul de Hârtie” de la Suceava, venise cu informaţia, aflată de la localnici, cum că Mihai Eminescu ar fi trecut pe acolo. Când, cum, de ce nu era foarte limpede, revenit acasă îi întreba pe posibilii cunoscători dacă va fi fost sau nu astfel. Poate că istoricii literari preocupaţi de viaţa şi de activitatea lui Eminescu ştiu exact adevărul; sau, dacă nu, vor fi având instrumentele cu care să-l caute. Însă îmi spun că, dincolo de acesta şi dincolo de oricare ar fi acesta, şi acolo, la Borsec, sunt oameni care l-au citit pe Eminescu, sunt inşi în a căror cultură Eminescu se înscrie bine conturat, mai mult decât atât Eminescu reprezintă clar o trăsătură identitară.
Încă mai curând (însă ideea şi strădaniile fiind mai vechi), la Fântânele, la chemarea unui inimos profesor de limbă şi literatură numit Silviu Mihai, s-a desfăşurat o primă ediţie a unei manifestări ce a depăşit deja dimensiunea de „locală” şi care, printre altele, este menită să-i apropie încă mai mult de tinerii şcolii şi ai aşezării pe Mihai Eminescu prin pretextul unei bunici a acestuia, Raluca Iuraşcu, a cărei piatră de mormânt se află lângă vechea biserică din sat.
Vorbim, aşadar, despre „pretext” – aşa cum în explică de regulă dicţionarele – ca motiv (despre care adesea se crede că va fi fiind neîntemeiat sau departe de adevăr) întru care se justifică, într-o construcţie cu arhitectură presupus logică, o anumită acţiune. Pe de altă parte, etimologia cuvântului ne invită să fim măcar şi pentru câteva clipe textualişti ca atare şi să avem în vedere ipostaza în care Eminescu însuşi, ca text substanţial – înglobând biografie, operă, mit, receptări – şi, mai ales, antedatat, generează text şi intertextualitate. Bunăoară din această perspectivă aproape că nu mai are atâta importanţă dacă Mihai Eminescu va fi trecut prin Bicaz dacă cineva, chiar şi o singură persoană, îşi înscrie în imaginar informaţia cu aspect plauzibil că el chiar va fi trecut pe acolo. Iar aceasta devine, chiar şi contextual, argument ca azi sau mâine textul Eminescu să fie reafişat, relecturat, reînviat.
Cu atât mai mult situaţia ar putea fi înţeleasă şi în astfel de repere la Dumbrăveni de lângă Suceava – fiindcă se anunţă o nouă ediţie a Festivalului „Mihai Eminescu” – unde fie că Eminescu va fi fost plăsmuit ca gând sau ca ins, unde fie că poate chiar se va fi născut, unde – în mod cert – un text „eminescian” se ţese de mai mulţi ani, prin localnici şi prieteni ai lor – seduşi de pretext şi recunoscători Textului – pentru care scriitorul şi generatorul de cultură semnifică proaspăt şi cotidian, dincolo de lectură, de recitare, de evocare, devenind text referenţial şi, totodată, autoreferenţial. Astfel că, de la an la an, ei generează noi poveşti, în felurite scriituri, întemeindu-l – dincolo de varianta basnei – pe Eminescu cel de la Dumbrăveni. Cu fiecare ediţie a festivalului, mai veridic, mai palpabil. | L.D. Clement