E vremea
E vremea când privighetorile
Ne urcă sufletu-n văzduh.
Străbătând drumul spre stele,
Sus tot mai sus,
Ghidaţi de-un nevăzut duh,
Auzului i se dă
O altă stare de-auz.
O rază de clipă fecundă
Prin timp uşurel se mlădie,
Învingând orice teoremă
În geometrie.
Nimic din ce-am învăţat la şcoală!
În ancestral e un alt grai;
Universul renaşte
Printr-un altfel de răscoală.
Miresmele vieii anunţă
Despre vremea sortită culesului,
Iar păsările albe, îngeri ai cerului,
Ne-arată tainele unui altfel de zbor…
Călătorind spre steaua Oierului,
Învăţăm cum să domesticim
Ai omului năravaşi cai:
Suflet strunit să se-ndrepte spre rai.
Vraja întunericului deodată se rupe,
Tăiată de-o tainică sabie.
Hotarele lumii se-aprind,
Trecând totul prin focul purificării,
Şi-apoi se sting cu uriaşe mări de ape
Ale căror negre valuri amestecă-ndelung
Drăcescul mâl în tulburate spume.
E vremea să se nască o altă lume!
Cenuşa răului e spulberată.
Un altceva primeşte omul între tâmple.
Privighetorile încep să cânte
Mult mai duios ca altă dată,
Căci timpul binelui, în via curăţată,
Acum a trebuit să se întâmple.