„Oul încondeiat, prima carte religioasă a omenirii”, într-un proiect expoziţional realizat de Ion Drăguşanul, Victor T. Rusu, Constantin Ungureanu-BOX şi Mihai Pînzaru-PIM, vi se va revela începând de mâine şi până la 30 aprilie a.c., în spaţiul expoziţional de la Centrul pentru Susţinerea Tradiţiilor Bucovinene din Suceava, într-o manifestare sub egida Consiliului Judeţean Suceava şi a Centrului Cultural „Bucovina”. Vernisajul este programat joi, 17 aprilie, cu începere de la ora 14.
„Oul Cosmic, în varianta târzie şi desacralizată de ou încondeiat, reprezintă, din postura de scenariu mitic originar, prima carte religioasă a omenirii, care îşi dezvăluie doar esenţa, în câteva idei, pe care le regăsim intacte în toate religiile lumii. Scrisă cu simboluri, de ci cu un „limbaj” care anulează limbajul prozaic (cuvânt-desluşire), această primă carte religioasă a omenirii îngăduia şi determina cândva intrarea în armonie, în sfericitatea veşnicului, nedesluşitului şi nenumitului” transmit iniţiatorii expoziţiei. | D.L.