Volumul cu titlul de mai sus, apărut la editura Junimea Iaşi în 2013, este o nouă dovadă a predilecţiei autoarei Luminiţa Reveica Ţaran pentru seducătoarea temă a imaginarului. Revelarea detaliată a elementelor care fundamentează poetica imaginii, cu ample referiri la tezaurul teoretic mondial, apare ca un demers, uneori excursiv, de a ajunge de la „câte bordeie, atâtea obiceiuri” până la concluziile filozofiei. Explorarea imaginii, ca unitate de semnificaţie, din creaţia populară, în cazul e faţă cea din Bucovina, pornirea de la sfera concretului cu scopul de a-i descifra valoarea poetică, apare în concordanţă cu cea ce spunea John Locke: „nimic nu este în intelect care să nu fi fost mai întâi în simţuri”. În aceste condiţii definirea spaţiului imaginar debutează prin definirea elementelor originare ale universului. Explicarea mitului prin reprezentări grafice, prin concluzii generate de studierea minuţioasă a unor texte notorii şi citate de circulaţie mondială, creează impresia unei punţi de legătură între muzica şi dansul specifice zonei asupra căreia se aplică cercetarea şi până la hora de piatră de la Stonehenge, de exemplu, între „spaţiul mioritic şi antichitatea balcanică” prin detalierea etimologică a cuvântului „horă”, chiar exemplificarea prin enumerare a formelor de dans circulare, existente încă din cele mai vechi timpuri şi la popoare îndepărtate geografic. Referitor la sacralitate spune autoarea: „Recuperarea ontologică a sacrului este posibilă prin sincronizarea semnificaţiilor discursive. Dezvăluirea legăturilor dintre universaliile ontologice se realizează prin această sincronizare a semnificaţiilor instanţelor discursive, primenind legăturile dintre uman şi cosmic”. Elementele ontologice universale primesc justificarea valorii mitice prin stabilirea rolului pe care îl au în ritualitatea prezentă în momentele importante ale vieţii, naşterea, nunta, înmormântarea, dar şi în practicile cu caracter mai mult sau mai puţin evlavios, desfăşurate pe parcursul anului, iar pentru fiecare sunt prezentate suficiente exemple care să susţină afirmaţiile. Multitudinea de detalii evită laconismul unor exprimări ca ale lui Lao-zi: „În această lume nimic nu este mai moale decât apa. Dar pentru a străpunge durul, nimic nu o depăşeşte”. Am folosit acest exemplu pentru a sublinia atitudinea de ghidare a cititorului interesat, fără a se ajunge la interpretări individuale care să conducă la disiparea ideii din enunţ. În acelaşi mod sunt constatate implicaţiile în toate cazurile, inclusiv în obiceiurile de familie, explicaţiile fiind bazate pe tradiţii creştine dar şi pe forme perpetuate din precreştinism. Sunt valorificate aici informaţii având ca sursă lucrări semnate de Simion Florea Marian, Nicolae Cojocaru, Elena Niculiţă-Voronca sau manuscrise ale profesorului Nicolae Macovei.
Nu vom repovesti paginile cărţii, lăsăm cititorilor plăcerea documentării; remarcăm, ca exemplu de imagine pur bucovineană, cea în care Baba Dochia se află pe munte păzindu-şi oile, asta printre alte fapte tipice invocate pentru a proba logic interferenţa dintre sacru şi profan.
În capitolul intitulat „Epistema lingvistică a spaţiului imaginar”, spre clarificarea unor noţiuni şi categorii filozofice, în sensul justificării integrării acestora în context, sunt folosite referiri la Aristotel, Platon, Michael Foucault sau Hegel, nelipsind şi contribuţia personală a autoarei: „Ca experienţă estetică fundamentală, de tip productiv, «poiesis» corespunde, astfel, definiţiei date de Hegel artei, după care omul îşi poate satisface nevoia generală şi absolută de a se simţi în lume ca la el acasă, doar prin creaţie artistică”. Pentru ilustrarea discursului poetic, specific creaţiei populare bucovinene, au fost utilizate ca „semne poetice nucleare”: „cosmosul antropomorf”, „omul cosmos” şi „ghemul vieţii”. Din nou apar sub lupa interesului elementele fundamentale, sunt pomenite şi prelungirile în timp ale unor practici cu mult precreştine, paralelismul comparativ întinzându-se spre Munţii Vosgi sau Prusia Orientală. Reunirea în spaţiul de analiză a imaginarului ritualic şi a imaginarului poetic, prin valorificarea în interesul demersului a filonului arhaic, păstrat încă în forme manifestate sau insidios, descoperă sensurile mitice atribuite realităţii, refăcând drumul până la sacralitatea gesturilor simple. Este evitată confuzia, pe care ar putea-o genera oralitatea, cu folclorul, este evitată complicarea inutilă care ar duce la redundanţă şi la formele folclorice în care se face apologia consumului de alcool şi a instinctelor primare. Aşa ceva nu are nimic în comun cu poetica imaginii şi nici nu este ceea ce a fost sau ceea ce ar fi putut fi.
Fiecare carte citită ne învaţă câte ceva, chiar ne pricopsim cu noi întrebări, văzând exemplele şi citatele cu care autoarea volumului de faţă ilustrează, chiar demonstrează, similitudinea trăirilor şi formelor de a accede în sfera care include poetica imaginii. Şi ne întrebăm: cine şi de ce a aruncat sămânţa discordiei între membrii aceluiaşi popor al planetei? | IOAN MUGUREL SASU