Dragoş HUŢULEAC:
Domnul prof. univ. dr. Viorel Guliciuc face subiectul primului articol din rubrica Educaţia Atlfel. Născut la Ipoteşti pe 09.02.1958, frecventează între anii 1973-1977 liceul teoretic „Ștefan cel Mare” din Suceava secţia reală, urmând apoi cursurile Univ. „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, specializarea Istorie-Filosofie, pe care o termină ca licenţiat cu diplomă de merit având a 5-a medie de absolvire pe ţară în anul 1982. Ulterior profesează ca şi cadru didactic în diverse instituţii din învăţământul preuniversitar unde deţine funcţii de conducere, ca inspector în administraţia publică locală, iar din anul 1995 devine cadru didactic al catedrei de Filosofie din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava. Din anul 1998 este doctor în filosofie cu lucrarea „Orizonturi şi niveluri în semiotica discursului filosofic”. În prezent este profesor universitar, conducător de doctorat, expert ARACIS şi preşedinte al Societaţii Române de Filosofie, Inginerie şi Tehnoetica. Are la activ un număr de peste 10 cărţi apărute la edituri de prestigiu atât din ţară cât şi din strainătate şi peste 50 de articole de specialitate apărute în reviste ştiinţifice de certă valoare academică. Este membru în diverse asociaţii profesionale, face parte din colegiul de redactie al multor publicaţii ştiinţifice din ţară şi peste hotare, având nenumărate participări la conferinţe, colocvii, simpozioane. De asemenea, este recunoscut la nivel internaţional ca fiind unul dintre cei mai valorosi pictori fractali din lume.
Trecând peste aceste aspecte biografice, mărturisesc că motivul pentru care dumnealui face subiectul acestui articol este felul în care domnia sa întelege să folosească actul educaţional în construcţia identităţii individului. Calitatea sa cea mai evidentă ca profesor este aceea că investeşte cu încredere studenţii, lăsându-le libertatea de a-şi alege modalităţile prin care fac faţă sarcinilor şcolare în funcţie de propriile lor aptitudini. Această abordare le permite tinerilor să dezvolte opinii originale, în concordanţă cu propiile trăiri, apropiindu-se asfel încet, dar sigur de informaţia şi sensul celor prezentate în cursul pe care ei îl studiază.
Vorbim aici de o apropiere naturală faţă de cursul fracventat, prin care tinerii capătă încredere în propriile capacităţi, ceea ce duce inevitabil la dezvoltarea aparatului critic şi o mai bună interacţiune între profesor şi student. Folosită cum trebuie, această strategie didactică duce inevitabil la dorinţa studentului de a se afirma. Energia pe care această dorinţă o dezvoltă, conduce spre studiu individual şi munca de cercetare care rareori nu dă rezultatele scontate odată ce este făcută din pasiune. Meritul domnului profesor este acela că găseşte prin metodele sale calea de a stârni această pasiune. Niciodată nu vei motiva un elev să-şi dorească să studieze un domeniu dacă pozezi într-o somitate supremă, a cărei opinie are valoare de adevăr absolut. Trebuie să înţelegi ca şi cadru didactic că rolul tău este a cela de a găsi adevărul respectiv în elevii/studenţii tăi sau, după cum susţine domnul Viorel Guliciuc, să întelegi să te construieşti pe tine, construind pe alţii…
