> Anunţ. Cu adânc regret, anunţăm moartea celui care a fost – şi nu mai este – dl Doru D. Muncă
> Calificare. Desemnarea în funcţii înalte a unor persoane cu alte calificări nu este, se vede treaba, o „specialitate” exclusiv românească. Răspunzând unui astfel de reproş, Jacques Chirac, prim-ministru în 1986, a replicat: „Şi ce dacă? Nici ministrul marinei nu ştie să înoate şi totuşi se descurcă”.
> Chicago. Pare greu de crezut, dar are – după Varşovia – cea mai numeroasă populaţie poloneză din lume. Dar nu este o excepţie. În New York trăiesc mai mulţi islandezi decât în Dublin, mai mulţi italieni decât în Roma şi mai mulţi evrei decât în Tel Aviv.
> Disperare. Nu-ţi dai seama cât de puternic eşti decât în clipa în care singura, ultima ta opţiune este să fii puternic.” (Bob Marley)
> Floare. Nu rupe floarea dacă vrei să-i culegi rodul.
> Iertare. Ne cerem iertare atunci când totul este prăbuşit, iar această penitenţă tardivă nu mai poate repara nimic.
> Înţelept. N-am chef să-mi cheltui timpul încercând să câştig bani.
> Last. Trăieşte fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, pentru că într-o zi chiar va fi.
> Masacru. Operaţiune macrosocială contând în reducerea masivă a populaţiei în scopul îndeplinirii obiectivelor microeconomice ale unor indivizi .
> Media. „Mai plantăm 2-3 arbori, copii, cât mai stau televiziunile cu ochii pe noi; apoi, cu toţii, la drujbe şi la topoare!” (după Ovidiu Pecican)
> Nelegiuit. După C.V. Tudor, nelegiuit nu însemna, în vechime, om fără lege, ci nebotezat. Legea supremă la strămoşii noştri era botezul.
> Noroc. Norocul s-a fudulit de o vreme: trage numai la case mari.
> Oana (Pellea). Deşteapta „fată a lui tata”. Dacă nu ştiaţi, citiţi doar câteva din panseurile fiicei lui Amza! 1. Când eşti mort, nu ştii că eşti mort. E greu doar pentru ceilalţi. La fel şi când eşti prost. 2. Prostia nu-i doare pe posesori, ci pe cei din jurul lor. 3. Şi, totuşi, paradoxal, proştii trăiesc mult pentru că nu sunt doriţi nici pe cealaltă lume. Dar, ce e mai rău, e că ei au… şi două drepturi esenţiale: dreptul de a candida şi dreptul de a vota. Şi, uite-aşa, ne procopsim cu ei pe toate ecranele televizoarelor. Of, Doamne!
> Plăcere. Nu-i nimic mai plăcut decât să întâlneşti pe unul mai slab ori mai prost decât tine.
> Poezie. Poezia este o religie fără speranţă. (Jean Cocteau)
> Precauţie. Păzeşte-te de cel care nu mai are ce să piardă.
> Pustiu. „Nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.” (Octavian Paler)
> Right. M-am săturat de acei oameni care spun că dacă critici administraţia nu eşti un adevărat patriot. Trebuie să afirmi şi cu fermitate că noi suntem americani şi avem dreptul de a critica orice administraţie. (Hillary Clinton)
> Sărăcie. Există oameni atât de săraci, încât nu au nimic altceva decât… bani!
> Similitudine. E bine să ştim, să înţelegem că prietenia, încrederea care îi leagă şi adună pe borfaşi, pe infractori, este de aceeaşi natură esenţială cu prietenia politicienilor din partide diferite: ea se bazează pe cumpărare, pe bani, pe negociere. (A. Major)
> Soluţie. Ce ar trebui să schimbăm ca România să poată răspunde normelor internaţionale? Normele internaţionale.
> Testament. Conştient sau nu, orice scriitor îşi gândeşte prima lui carte ca pe un esenţial testament.
> Titanic (vals). George Soros, bogătaşul american de origine maghiară, îşi aminteşte că, la repetatele sale avertismente adresate Consiliului Bancherilor Americani (cu privire la excesele creditării fără limite şi garanţie), sobra adunare a fumătorilor de trabucuri scumpe i-ar fi replicat că e tardiv. „Trebuie să dansăm până se opreşte muzica” ar fi răspuns bancherii. „De fapt – comentează post factum G.S. – muzica tăcuse de mult, dar ei preferau s-o audă în continuare…”. Nimic nou: şi pe „Titanic” muzicanţii au fost ultimii care şi-au încheiat prestaţia… | Cezar STRATON