Preşedintele unei asociaţii numite „Cele mai frumoase case din România”, Nicolae Marghiol, într-un interviu pentru Yahoo! News, numea judeţul Suceava (alături de Sibiu, Maramureş, Tulcea şi… atât) printre cele în care primarii încep a se implica în promovarea turistică a localităţilor (inclusiv cu argumentele tradiţiei şi a specificului arhitectural), unde de asemenea există şi „organizaţii foarte active”. Dar, totodată, numea („dramă”!) Bucovina şi Maramureşul ca zone unde „există cel mai mare potenţial de dezvoltare armonioasă”, dar unde „apar case hidoase, mari, iar cele vechi dispar”. Altundeva, însă fără vreun exemplu pro (dintr-un trecut pe care l-ar avea în vedere) sau contra (de astăzi), N.M. mai spunea: „Cred că Suceava (judeţul – n.n.) a avut o perioadă de timp o strategie culturală şi turistică foarte bună. Acolo este o zonă de poveste. Însă acum mi se pare că s-au oprit”. Dincolo de strategii administrative şi desigur politice pe care poate că el, ca „societate civilă” interesată, le are în vedere (o sugestie oferită gratis unui alt judeţ era ca administraţia să aloce fonduri – f. simplu de zis! – şi să le distribuie proprietarilor care au case vechi în sate – dar nu vor vrea şi proprietarii de al oraş astfel de parale?! – pentru a le conserva), el acuza o situaţie pe care toţi cei care au ochi care să vadă aşa ceva o constată: întorcându-se (chiar şi temporar) din străinătate, numeroşi „tineri” demolează căsuţele bătrâneşti, înlocuindu-le cu edificii enorme, cu termopane şi inoxuri, care să dovedească public cât de potenţi sunt, dar şi ce le-a plăcut lor la construcţiile (de la cele antice sau medievale la cele actuale) din locurile pe unde s-au peregrinat. Problema însă tocmai aici ar fi. Bani au, „şcoala vieţii” au, dar cum să-i opreşti din elanul de ctitori, prin ce formulă-minune ar putea fi ei învăţaţi (de la distanţă…) bunul gust şi buna măsură? Căci ei tocmai asta vor: să arate că sunt altfel şi alţii. | L.D. Clement
