Scriitorul, cercetătorul literar câmpulungean Ion Filipciuc tocmai ne propune „Potcoave pentru pureci cu disabilităţi siderale” (editura Geea, Botoşani, 2010), o densă carte de articole, cronici şi epistole (inclusiv din cele de la început deschise). Cum (ne) era de aşteptat, toate de atitudine, polemice şi nu în ultimul rând solid articulate şi argumentate. Fie că este vorba despre aspecte din biografia şi scrierile lui Eminescu, din viaţa literară contemporană, de subiecte din spaţiul societăţii, istoriei, politicii ori politicilor. Un fragment dintr-o „istorie puricească” alcătuită, spune autorul întâmpinându-şi cititorii, din „câteva nevinovate «pişcături» asupra unor erori destul de cunoscute în paginile unor literaţi români contemporani”, cu precizarea că unele texte au apărut anterior „prin reviste”, însă „altora li s-a refuzat lumina tiparului, ca un exemplu ilustrativ de strâmbă democraţie”. Dar de ce… „potcoave pentru pureci”?! Ne reaminteşte (cu exemple) I. Filipciuc „fiindcă basmele şi arta foşgăie de pureci”; pentru că reprezentaţii (oficiale) cu pureci se dau de la 1670; deoarece – ştiţi anecdota? – aproape curios e că un purice cu toate picioarele sare mai mult (mai lung, mai înalt) decât unul cu (1,2…) picioare smulse. Dar pentru alte şi alte informaţii şi înţelesuri (inclusiv privind abilităţile/ disabilităţile siderale) e absolut necesar să căutaţi cartea lui Ion Filipciuc (iar dacă vă încumetaţi, să săriţi asupra ei)! | L.D. Clement