Neprihănită

Neprihănită şi nu doar înţeleaptă, lumea judecă. Copilul de 15 ani sau tânărul de 15 ani sau băiatul de 15 ani sau fiul, colegul, prietenul a murit pentru că. Lumea ştie de ce. Şi lumea spune de ce. Neprihănită şi cuminte, lumea se apleacă să ia piatra de pe jos şi să arunce. În tâlhar, mai întâi. Îl face bolnav mintal, dezaxat, sociopat. În cuvinte iuţi îl spânzură deja. E nedovedită crima, după legi omeneşti, însă cuminte şi mai ales pură, lumea îl condamnă deja pe celălalt, pe făptuitor. Tot un copil. Un copil cu copilăria sfărâmată de noile legi de vieţuire care proclamă pe cel dur ca învingător. Logica, judecata, cultura nu au loc, aşa cum nu au loc nici în iureşul represiv al lumii-judecător. Îl condamnă pe copilul cuţitar pentru că a crescut strâmb. Într-o lume strâmbă. Condamnă victima, pentru că nu a ştiut să-şi ţină gura închisă. Într-o lume în care gura mediei e căutată de vicii de orice fel. Condamnă legile, pentru că nu sunt suficient de aspre. Pe judecători, că nu dau maximum de pedeapsă. Ceilalţi, toţi ceilalţi poartă vina. Nimeni nu se uită la sine, nu-şi pleacă privirea spre pieptul în care ar trebui să se zbată dureros vina colectivă. Sălbăticia cu care ne tratează semenii noştri nu a picat ca un blestem de niciunde, ea s-a hrănit cu nepăsarea noastră masivă. Indiferenţa noastră tradusă în interes propriu. Şi-atât. Iar dincolo de declaraţiile sforăitoare şi incriminatoare stă trupul unui copil ucis de un alt copil. Nu în joacă. | Ana OPREA