Privind spre lumea în care trăim…

Am ajuns să trăim într-o lume în care regulile nu mai sunt valabile şi-n care minciuna îi domină aproape pe toţi.
Mă uit în jurul meu şi, cu toate că am 15 ani, pot să înţeleg şi singură în ce situţie deplorabilă ne aflăm, nu numai eu, nu numai tu, ci toată lumea, în special noua generaţie.
Şcoala a devenit locul în care numai cei cu „aere” sunt tari şi-n care cei slabi v-or fi mereu batjocoriţi. Asta este; dacă eşti o fire ce renunţă repede, timidă şi retrasă, vei fi luat drept un idiot…
Chiulul a devenit una dintre activităţile zilnice ale elevilor, orele fiind înlocuite cu ieşirile prin baruri. Nu am experimentat asta, şi nu pentru că sunt un copil aşa de ascultător, recunosc, până şi eu am momente mai urâte, dar, pur şi simplu, mi se pare o aberaţie. Ţigarile şi alcoolul se consumă încă de la mici vârste, în fiecare zi îmi văd aşa-zişii mei amici cu ţigareta în mână. Şi cică e legea „Nu se vinde celor sub 18 ani…”
Trăim intr-o ţară în care banii îşi spun părerea şi-n care onoarea şi bunul simţ au dispărut aproape complet. De ce spun „aproape”? Există şi oameni care totuşi încă au un pic de bun-simţ în ei, dar pe care, din păcate, rar ai ocazia să-i întâlneşti.
Mie milă de acei părinţi care muncesc pe brânci doar pentru a asigura zile mai bune odraslelor lor, dar care-şi bat joc de toată bunăvoinţa asta, aruncând cu bani în stânga şi-n dreapta, nerealizând câte greşeli fac şi câtă sănătate vând pe nimic. Nu-şi dau seama, dar până la urmă vor regreta toate acestea. Odată şi-odată nu vor mai avea cui să-i spună „mamă” sau „tată”, nu vor mai avea surse de alimentare pentru bani, ci vor trebui să-şi formeze propria familie, păcat că nu realizează câte greutaţi vor urma în viitor. Sunt distraţi, dar va veni o zi când vor regreta toate astea, vor regreta zilele când au absentat de la şcoală, nereuşind să aibă cunoştinţe pentru un loc de muncă, vor regreta că drogurile şi alcoolul le-au distrus trupul încetul cu încetul, dar, mai ales, vor regreta faptul că şi-au înşelat toate persoanele care ţineau la ei… | Mădălina Ioana HERMAN