O gardenie în păr

Camelia SIMA:

Billie Holiday

Noapte. Luminile oraşului se aprind. Forfota străzii se domoleşte uşor, ca un animal care, doborât de căldură, se lasă lin în braţele întunericului. Este ora la care muzica se revarsă din cluburile îmbibate de mirosul de alcool şi tutun, ademenind trecătorii, chemându-i pe nume. Ca nevăzută, o mână atinge clapele unui pian. Câteva note, iar apoi vocea ei, inconfundabila, ce pare să vrăjească totul în jur, chiar şi stelele care coboară tot mai aproape. Sub clopotul de lumină, cântăreaţa de abanos toarnă durere şi foc în cântecul ei „Lady sings blues”, iar dacă nu o recunoaştem, poate, după chip, prea devreme plecată dintre noi, ori după floarea albă pe care o poartă în păr drept bijuterie (deşi nu este deloc semn de cochetărie ci o încercare de a ascunde în grabă micul accident produs ceva mai devreme, în cabină, când părul i-a fost ars de prea încinsul fier de bucle), o recunoaştem cu siguranţă după durerea ei săpată pe un disc de vinil: este Lady Day, aşa cum a fost numită Billie Holiday, cântăreaţa americană contemporană cu Louis Armstrong, al cărei destin s-a împletit mereu cu cântecele ei, cu gardenia ce devenise un simbol al ei şi care a inspirat parfumul lui Serge Lutens lansat toamna trecută la Salons du Palais Royal, în colecţia exclusivă – nu va intra deci în distribuţia obişnuită – Une Voix Noire.

În flaconul ca un clopot de sticlă, parfumul creat de acelaşi inefabil tandem Christopher Sheldrake – Serge Lutens este o redesenare în olfactiv a atmosferei unui club de jazz, un parfum alb cu o notă proeminentă de gardenie, însoţită de tuşe de tutun şi rom, note cerate, nu însă dulci, un strop de aldehide, potrivite cât pentru a evoca spuma şampaniei, urme metalice de pin, iasomie cu umbrele ei verzi, vanilie şi mosc, trandafiri şi violete, combinaţie ce aminteşte de anii în care a trăit cântăreaţa, iris şi o notă uşor indolică ce vorbeşte despre ultima respiraţie a florii înainte de ofilire. Aşa cum spuneam, parfumul se găseşte numai la Salons du Palais Royal, în varianta de 75 ml, apă de parfum, la un preţ de 130 euro.

Provenind din aceeaşi familie olfactivă cu iasomia, regina incontestabilă a parfumeriei, gardenia, ca şi soră mai mică, are o notă picantă, aparte şi este un excelent liant între notele florale simple şi cele sofisticate, iar alături de tuberoză, ambele fiind flori albe, carnale şi nocturne, creeată un aliaj al pasiunii, o notă animalică şi grea, în contrast cu puritatea aproape virginală a florilor.

Absolutul de gardenie se obţine din florile culese în lunile noiembrie şi decembrie în insulele Reunion, din 3-4.000 kilograme de flori rezultând un kilogram de concret şi numai 500 grame de absolut care se purifică apoi prin îngheţare. În reproducerea sintetică a gardeniei, explicabilă prin randamentul mic al extracţiei naturale, se foloseşte acetatul de stiralil în concentraţie de 3-5%.

Poate cel mai cunoscut soliflor gardenie a fost creat în anul 1925 de Ernest Beaux pentru casa Chanel, la patru ani după celebrul No.5, un parfum luminos ce aminteşte de Orientul îndepărtat şi de fascinanta ceremonie a servirii ceaiului şi în egală măsură un parfum semeţ şi trufaş.

Gardenia a fost fără îndoială una dintre tendinţele parfumeriei anului trecut, amintind de un alt parfum alb ce trecuse aproape neobservat până în acea zi de aprilie în care tânăra fără blazon şi sânge albastru a devenit soţia celui mai dorit prinţ al casei de Windsor. În decorul străvechi şi impunător al Catedralei Buckingam, martor tăcut al bucuriei şi tristeţii regalităţii britanice, tânăra mireasă şi-a purtat paşii cu graţie către propriul destin, alegându-şi drept simbol parfumat mica floare a unui arbust ale cărui origini se pierd în Asia Tropicală şi Africa de Sud.

Şi am putea spune chiar mai mult de atât, gardenia ne-a intrat în case fiind una dintre florile vândute în marile magazine, mici ghivece cu crengi pline de frunze verzi în miezul cărora boboci de flori albe sau alb-gălbui ne-au ademenit cu parfumul lor, ne-au încântat cu delicateţea.

„Lady sings the blues

I’m tellin’ you

Shes got them bad

Wants the world to know

Just what the blues is all about.”

Noaptea se lasă peste oraş, „stelele se ridică în cor, cerul nopţii este plin de lumina lunii” aşa cum spunea şi Serge Lutens despre parfumul său.