Nu eram chiar departe de acest gând, însă deunăzi un amic m-a tras de mânecă şi de vorbă, ajutându-mi să-l conturez mai bine. Iată! Bănuiam (şi s-a adeverit) că-n acest an mai mulţi suceveni îşi vor pune la ferestre, de ziua ţării, steguleţe tricolore. Iar de mai bine de o săptămână, la încă mult mai multe ferestre, au început seara a clipoci luminiţele prevestitoare ale Crăciunului. Am avut ca reper, la începutul lunii, ferestrele unui apartament de pe str. Mărăşeşti, cu steguleţe tricolore la fiecare, de am crezut o clipă că sunt expuse în scop comercial, că le-ar fi având omul de vânzare. Dar acum au fost preschimbate cu luminile sărbătorilor de sfârşit de an… Şi se întrebase amicul (întrebându-mă) de ce oare, totuşi, mai puţin tricolor şi mai multe ghirlande luminate?! N-am avut pe loc un răspuns, însă acum mă încumet a zice că steluţele Crăciunului, dincolo de aspectul pur decorativ, vin, ca simbol, cu mult dinainte, fiind mai bine şi mai adânc gravate în suflete şi bucurii decât cele identitar-naţionale. În plus, nefiind nicicând maculate de tot felul de mizerii cotidiene ce adastă din nefericire între fruntariile concrete şi între cele imaginate, ba contribuind chiar la îndepărtarea acestora. Da, şi pe alocuri se prea poate ca luminiţele din ferestre (plus cele din curţi, de oriunde primprejur), acolo unde sunt în mare abundenţă, să semnaleze, aşa ca-n colindele vechi, pe cale de-a fi uitate, „casa bogatului” (ori a celui care se vrea neapărat a fi privit astfel). Însă chiar şi aşa, mai bine lumină decât întuneric, mai bine îmbrăcaţi în identitatea sclipirilor multicolore decât în cea a tenebrelor şi a căilor pe care drumeţii nu lasă umbre.
De sus, acum ca oricând, un cer grav ne priveşte, cu zenit şi nadir, cu stele demult răsărite, mereu alb-albăstrii, mereu alb-roşiatice, configurând veşnice desene şi poveşti…
Să aveţi un Crăciun bun şi frumos! | L.D. CLEMENT