Ziua Naţională a României, 1 Decembrie, va fi celebrată şi la cafeneaua „Gang” din Suceava, unde câţiva invitaţi vor susţine câteva prelegeri pe această temă. „Ne înscriem într-un curent naţional pe care, cum vedem, o anumită parte din mass-media de la noi îl promovează deja. Toţi avem datoria, sunt convins, de a promova simbolurile naţionale, cu atât mai mult de 1 Decembrie, indiferent de activitatea pe care o desfăşurăm” ne-a informat managerul cafenelei „Gang” din Suceava, Mihai Chiroşcă. Referitor la motivaţia ca Ziua Naţională să fie celebrată „şi un pic mai altfel”, Mihai Chiroşcă a mai specificat: „Doresc să mă înscriu într-un curent normal pe care toate popoarele din lume îl au. Nu este o idee recentă. Îmi doresc un nucleu de invitaţi care simt nevoia ca, măcar de 1 Decembrie, să trăiască, să simtă româneşte şi asta în condiţiile în care noi, ca popor mă refer, am pierdut mult din sentimentul naţional, fiind «bombardaţi» tot mai des cu sentimente opuse, antinaţionale. Cafeneaua nu urmăreşte deloc profit din această celebrare, fiecare fiind liber să vină şi să se exprime româneşte”. Mihai Chiroşcă promite celor care vor dori să‑i onoreze invitaţia cu multe surprize „care să te facă să te simţi cu adevărat un român”. Manifestarea va avea loc sâmbătă, 1 Decembrie a.c., cu începere de la ora 18. Intrarea este liberă. | Adrian POPOVICI
Ziua Naţională a României, şi la cafeneaua „Gang” din Suceava
Comentariul dvs.
ClementMedia.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!