> Amnezie. O „afecţiune” care are numai avantaje: nu te doare nimic şi afli, zilnic, numai lucruri noi…
> Bizarerii (istorice). Istoria omenirii este diversă, bogată, inventivă şi uneori plină de bizarerii. Iată, aleatoriu, câteva ciudăţenii (sper) mai puţin cunoscute. 1) La depunerea unui jurământ, romanii obişnuiau să jure pe testicule. 2) Moartea lui Slobodan Milosevic nu a fost de ajuns pentru oponenţii săi. I s-a introdus un ţăruş în inimă, pentru a-i distruge aspiraţiile de a deveni vampir. 3) Mama lui Adolf Hitler a luat serios în consideraţie opţiunea avortului, dar doctorul ei a convins-o să n-o facă. 4) Majoritatea oamenilor au un vocabular limitat la 10.000 de cuvinte, dar experţii cred că vocabularul lui Shakespeare cuprindea în jur de 25.000. 5) Otto, rege al Bavariei, începea fiecare dimineaţă cu uciderea unui ţăran. Pentru a-l potoli, supuşii i-au dat în secret un pistol cu gloanţe oarbe, unul dintre ei se îmbrăca în ţăran şi se prăbuşea intenţionat la pământ la auzul pistolului. 6) Regele Carol al II-lea al Angliei ştergea adesea praful de pe mumiile faraonilor pentru a le absorbi măreţia antică. 7) Puţine lucruri îl deranjau pe Voltaire, cu toate acestea leşina când mirosea trandafiri. 8) Cardinalul Richelieu, om politic de mare importanţă, obişnuia să facă exerciţii fizice sărind peste mobilă. 9) Clădirea în care a fost scrisă Declaraţia de Independenţă a fost înlocuită de un restaurant în care se vând hamburgeri. 10) Biblia nu menţionează trei magi, ci doar trei daruri. 11) Acum 3000 de ani, majoritatea egiptenilor mureau înainte să apuce vârsta de 30 de ani. 12) Romanii foloseau bălegarul uscat de mistreţ drept ingredient pentru steroizi. Conducătorii de care de concurs consumau de obicei o băutură pe baza bălegarului de mistreţ înaintea competiţiilor importante. 13) Chinezii întrebuinţau aluminiul încă din 300 î. Cr., în vreme ce europenii au mai aşteptat încă 1500 de ani. 14) La 1800, dacă cineva încerca să se sinucidă şi nu reuşea, era pedepsit cu moartea. 15) Împăratul Caligula a fost atât de supărat la moartea surorii sale, încât a impus un an de doliu, în care nimeni nu avea voie să ia masa cu familia sa, să râdă sau să facă baie, sub ameninţarea pedepsei cu moartea. 16) În Egiptul antic, oamenii îşi rădeau sprâncenele ca semn de doliu când le murea pisica. 17) În Scoţia, acum mulţi ani, s-a inventat un joc cu motto-ul „Gentlemen only. Ladies forbidden”, adică… golf. 18) În 1920, pentru prima dată în istorie, creşte speranţa de viaţă a omului mai mult decât cea a peştişorului de aur. Până atunci, ea era în jur de 48,5 ani, cu 1,5 ani mai puţini decât cea a peştişorului. 19) Obiceiul de a da mâna cu străinii avea iniţial scopul de a arăta că ambele părţi sunt neînarmate. 20) În 1321, Dante a murit la doar câteva ore după ce a terminat de scris Paradisul.
21) Napoleon a luat cele 14.000 de decrete franceze şi le-a transformat în 7 legi. Era prima dată în istoria modernă când legile se aplicau egal pentru toţi. Cele 7 legi ale sale sunt atât de impresionante şi de corecte, încât până în 1960 mai bine de 70 de guverne le-au luat ca model pentru propriile legi.
22) Dacă în Egiptul antic un chirurg pierdea un pacient în timpul operaţiei, i se tăiau mâinile. 23) În Grecia antică, dacă o femeie urmărea vreun eveniment de la Jocurile Olimpice, era executată. 24) Primul contraceptiv cunoscut este bălegarul de crocodil, folosit de egipteni la 2000 î. Cr. 25) În Roma antică, un nas încovoiat era un simbol al calităţilor de lider. 26) Tot în Roma antică se folosea la un moment dat urina ca ingredient pentru pasta de dinţi. 27) Mulţi din cei care păzeau Marele Zid Chinezesc în Evul Mediu rămâneau în zonă toată viaţa, căsătorindu-se şi chiar fiind îngropaţi acolo.
28) Vestalele care îşi încălcau jurământul de castitate erau îngropate de vii. 29) Abdul Kassam Ismael, mare vizir al Persiei în secolul al X-lea, îşi căra pretutindeni biblioteca; 400 de cămile purtau cele 117.000 de volume. 30) S-a calculat că în ultimii 3500 de ani au fost doar 230 de ani de pace în lumea „civilizată”.
> Cimitir. Un vizitator ocazional al cimitirului încearcă să-l consoleze pe bărbatul ce plângea în hohote deasupra unui mormânt: „Cu siguranţă a fost o persoană foarte apropiată, dacă dispariţia sa v-a produs atâta suferinţă…” ”Nici n-am apucat să-l cunosc, domnule. Dar a fost primul soţ al actualei mele soţii… „
> Educaţie. Educă un bărbat şi vei avea un bărbat educat. Educă o femeie şi vei avea o familie cultivată.
> Feminin. „De ce atâţi oameni suferă de dezechilibre psihice? Pentru că au dezvoltat prea mult în ei latura feminină care este pasivă, receptivă. Ei se deschid astfel fără discernământ tuturor influenţelor şi după un timp nu mai ştiu unde se află, se simt traşi în toate părţile. Trebuie deci să se analizeze, să studieze efectele influenţelor primite asupra vieţii lor interioare, păstrându-le numai pe cele benefice şi
respingându-le pe celelalte. Altfel spus, ei trebuie să dezvolte principiul masculin pe care de asemenea îl posedă. Persoanele care au o sensibilitate mare sau posedă chiar unele însuşiri mediumnice trebuie să înveţe să dezvolte în mod special principiul masculin: aceste capacităţi sunt specific feminine în măsura în care ele presupun receptivitate. Globul de cristal, care este folosit de unii mediumi ca suport pentru
clarviziunea lor, este echivalentul principiului feminin din natură: apa. Mediumul este receptiv faţă de spiritele şi curenţii lumii invizibile. Aceste spirite şi aceşti curenţi nu sunt însă toţi luminoşi, puri, binefăcători, iar persoanele ce posedă haruri mediumnice trebuie să înveţe nu numai să îi discearnă, dar să îşi dezvolte şi voinţa pentru a putea respinge spiritele şi curenţii întunecaţi.” (O. M. Aivanhov)
> Sănătate. Cel care nu se preocupă astăzi de sănătatea lui se va îngriji, mâine, de bolile lui.
> Tv. O constatare la îndemâna oricui. Toate posturile de televiziune – nu doar cele româneşti, ci şi europene – încep să semene tot mai mult unele cu altele, par a fi copii palide a unui model unic, standardizat. | Cezar STRATON