> Bogăţie. „Cerul şi pământul ne aparţin. Da, ne aparţin, le posedăm, dar în sinea noastră. De ce ar trebui să ne aparţină şi exterior, material? Ce să facem noi cu toate aceste mări, păduri, munţi, stele? Imaginaţi-vă un om foarte bogat care posedă un parc plin cu tot ce există mai frumos: flori, copaci, păsări, fântâni, jeturi de apă… Dar afacerile sale îl obligă să alerge prin lume şi îşi petrece timpul în avioane sau în şedinţe în birouri. El nu are timp să se plimbe în parcul său, iar când
îl străbate, este atât de preocupat de afacerile sale încât nu vede nimic. Dar iată că un poet vine zilnic în acest parc: el este foarte sărac, dar îşi găseşte întreaga fericire în
cântecul păsărilor şi al fântânilor, în culoarea şi parfumul florilor, şi scrie nişte poeme minunate. Atunci, cui îi aparţine acel parc? Poetului. Iar celălalt, proprietarul?… El plăteşte impozitele.”
> Confuzie. Cea mai comună confuzie este cea între cultură (cunoaştere) şi inteligenţă.
> Critică. E foarte sănătos să gândeşti mereu ofensiv, să analizezi critic, să te raportezi activ la opiniile ori la faptele celor din jur. Acestea sunt ingrediente esenţiale pentru a progresa mintal şi – nu în cele din urmă – pentru a rămâne tânăr.
> Dificultate. Este mai greu să-ţi ascunzi adevăratele sentimente decât să le mimezi pe cele inexistente.
> Esca (Andreea). Fosta „colegă” de manual şcolar a lui Mihai Viteazu şi Kogălniceanu îşi menţine un tonus pozitiv: „Copiii mei nu cred că am atât de mulţi ani, iar soţul meu îmi spune mereu că eu sunt pe gustul lui.” Mda, gentil bărbat… Oricum, optimismul combate ridurile mai eficient decât pudra!
> Grijă. Prietenii sunt modul în care Dumnezeu are grijă de noi.
> Oxigen. Minciuna este oxigenul respiraţiei sociale.
> Plăcere. Cea mai mare plăcere a vieţii este să realizezi ceea ce toţi ceilalţi îţi spun că e irealizabil.
> Prieten. Prietenul este acela care cunoaşte cântecul inimii tale şi ţi-l cântă atunci când tu ai uitat cuvintele.
> Răutate. Răutatea unui bărbat îl transformă într-un diavol, cea a femeii o transformă într-un infern.
> Salut. „Întâlniţi zilnic un anumit număr de persoane pe care le salutaţi şi vă salută la rândul lor. Dacă trebuie să ne salutăm, este pentru a ne dărui mutual ceva bun. Acela care salută sau strânge în mod automat o mână, cu neglijenţă, rămânând distant, închis, face un gest inutil sau chiar nociv. De acum înainte, încercaţi să fiţi mai conştienţi, mai vigilenţi, ştiind că un salut poate fi un gest foarte semnificativ şi operant, prin intermediul căruia încurajaţi, consolaţi, însufleţiţi creaturile, dăruindu-le multă iubire. Un salut trebuie să fie puternic, armonios, însufleţit, pentru a deveni un adevărat schimb.” (O. M. Aivanhov)
> Sat. „Ţăranii formează o comunitate şi orăşenii o societate. Comunitatea e de natură organică şi societatea oraşului e de natură construită. Orăşenii sunt juxtapuşi, cum sunt cartofii în sac, în timp ce sătenii stau în sat prin reguli de comportare, convieţuire, prin asigurarea sănătăţii şi echilibrului mediului ambiant. Obştea ţărănească creează doar moravuri rurale, dar nu creează norme pentru o cetate ca cea modernă. Când Ion Mihalache a creat Partidul Ţărănesc şi a vrut să organizeze cetatea pe interesele rurale, i s-a obiectat că «domnul şi doamna Mihalache vor ajunge la Câmpulung într-o săptămână cu carul cu boi…» (Petre Ţuţea)
> Sclav. „Când stăpânul ajunge să facă totul prin sclavul său, acesta devine stăpânul stăpânului său.” (G. B. Shaw)
> Soţii. Numeroşi bărbaţi îşi datorează succesul primei lor soţii şi următoarele soţii succesului lor.
> Twain (Mark). Remarcabilul scriitor şi umorist american care ne-a încântat copilăria, ne încântă la fel şi când am devenit maturi. Iată câteva vorbe de duh – inedite – ale spiritualului mustăcios. Politicienii de dreapta scornesc mereu idei noi, iar când acestea se banalizează, politicienii de stânga le preiau, le scutură de praf şi le prezintă ca fiind noi. Vinul german se deosebeşte de oţet prin etichetă. Trebuie să vă grăbiţi să cumpăraţi pământ, deoarece se pare că acesta este una din mărfurile care nu se mai produc, de la Geneză încoace. Cum ar fi bărbaţii fără femei ? Rari… tot mai rari. Dacă în Paradis fumatul este interzis, anunţ de acum că declin oferta. Dacă s-ar putea încrucişa omul cu pisica, asta ar îmbunătăţi, cu siguranţă omul, nicidecum pisica. Ştiţi care este diferenţa între un taxidermist şi un agent fiscal? Primul nu-ţi ia decât pielea! Consumată cu mare moderaţie, apa nu dăunează grav sănătăţii. Economisirea este o deprindere minunată, mai ales atunci când au practicat-o părinţii tăi. Buna educaţie este arta de a ascunde părerea bună pe care o ai despre tine însuţi şi cea mizerabilă pe care o ai despre ceilalţi. | Cezar STRATON