Sărbătoare de toamnă… Îndeobşte, marcată în noaptea de 31 octombrie, dar odată „importată”, conform principiului slobod şi şubred al celor (scuzaţi, vă rog!) fără de niciun fel de reazem, potrivit căruia ce-i al altora e bun, ce-i al nostru (dar ce-i al nostru?!!) nu-i, de câteva zile se tooot sărbătoreşte Halloween. Undeva, într-un fond cultural comun, poate că o (con)simţim, însă de nişte ani ne-a invadat de-a dreptul. Până la un punct, e de înţeles ce-i de înţeles. Bunăoară că negoţul de toate felurile prin „evenimente” trăieşte, iar înaintea unei seri anume de toamnă, rece, ploioasă, neguroasă, nu bostanii deveniţi felinare de speriat pe cei mai slabi de înger contează, nu contează nici copiii atârnaţi de cei mari, mereu cerându-le daruri, ci costumaţiile şi accesoriile din ce în ce mai costisitoare, petrecerile, bonurile de casă, facturile. Însă şi aceasta este o ipoteză ce poate sau nu poate fi probată. De noi depinde. În magazine, în cluburi etc. Dar îmi spun că nu tocmai în şcoală (în şcoala noastră), unde măcar cu măsura conform-europeană a diversităţii şi multiculturalităţii ar fi bine să nu se îngroape, sub un strat gros şi greu de frunze gata a mucegăi, fondul superb al locului pentru nişte poveşti străine… La urma-urmei, ideea e ca, atunci când vezi în întuneric bostanul luminând printre dinţii zimţaţi (ce-ţi spune ţie Lanterna lui Jack?) să nu te sperii, ci să zici că-i doar păcăleală… | L.D. CLEMENT
Comentariul dvs.
ClementMedia.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!