Sub semnul ,,Anului european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii”, începând cu luni, 14 mai 2012, Biblioteca Bucovinei ,,I.G. Sbiera”, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Suceava, organizează un CURS DE INIŢIERE ÎN UTILIZAREA CALCULATORULUI ŞI A INTERNETULUI pentru vârstnici, la cerere – ne informează Gabriel Cărăbuş, directorul Bibliotecii Bucovinei. Potrivit informaţiilor pe care nu le-a furnizat, participanţii vor primi noţiuni fundamentale de procesare text, de navigare pe internet şi de folosire a poştei electronice. Activităţile se vor desfăşura la Centrul Judeţean de Formare Biblionet al Bibliotecii Bucovinei. „Vârstnicii vor învăţa, astfel, într-un curs ce se întinde pe durata a 5 zile, câte două ore pe zi, cum să folosească programele uzuale ale unui calculator, cum să redacteze un text, cum să conecteze camere foto sau video la calculator. De asemenea, pensionarii vor învăţa cum să navigheze pe Internet, cum să folosească motoarele de căutare, dar şi e-mailul sau cum să socializeze online” ne-a precizat Gabriel Cărăbuş.
Persoanele interesate se pot înscrie la curs la secretariatul bibliotecii, str. Mitropoliei, nr. 4, corp B, et.1 sau la telefon 0230-530798, de luni până vineri între orele 08.00 – 16.00. Cursul este gratuit, iar întâlnirile vor fi de două ore zilnic timp de o săptămână pentru fiecare serie. (C.M.)