Cezar STRATON:
Arta iubirii… Ideal etern al omenirii, aspiraţie, vis înalt, împlinire totală, dorită de toţi, hărăzită însă puţinilor „aleşi” de către graţia divină. > Formula născocită de tristul poet latin Ovidiu, cel exilat pe îngheţatele tărâmuri euxine din pricină – aţi ghicit! – de dragoste: se spune că mânia împăratului ce i-a prescris surghiunul pe viaţă în îndepărtatul Tomis ar fi fost stârnită de imprudenţa popularului stihuitor de a o fi zărit, în baie, goală, pe însăşi împărăteasa; după alţi autori, motivul exilului ar fi fost chiar… necinstirea patului imperial de către tânărul şi fermecătorul Ovidiu. > De unde se vede că dictonul modern „cherchez la femme” are vechime şi temeinicie, mai ales dacă îl gândim, aici, ca un îndemn la elucidarea unei enigme (de fapt, „enigmă” este sinonim perfect al ideii de femeie)… > Este iubirea o artă ori doar un… meşteşug? > Şi una şi alta, indiferent ce am înţelege prin „a iubi”: dăruirea totală, regăsirea şi împlinirea prin celălalt, armonie şi mângâiere sufletească ori, mai simplu, doar contopire trupească, extaz fiziologic, bucurie deplină a fuziunii a două corpuri… > În ambele înţelesuri, amiciţia muzelor îşi asociază priceperea, abilitatea, exerciţiul iubirii (sufleteşti ori numai carnale) potrivindu-se, astfel, perfect definiţiei dată artei de marele Rodin: 90% transpiraţie şi doar 10% inspiraţie. > Chiar dacă în orice artă – aşadar şi în cea a dragostei – proporţia între muncă, rutină, meşteşug, pe de o parte, şi scânteie, iluminare, geniu, pe de alta, poate fi discutată la infinit, este foarte adevărat că iubirea pretinde multă „transpiraţie”: iar aceasta nu doar în momentul de încununare, de „explozie atomică” a trupurilor înlănţuite, ci mai ales în cele premergătoare, ale elaborării strategiei, ale pândei încordate şi atente, ale târcoalelor date jinduitei „prade”, ale alergatului după aceasta. > Nu degeaba franţujii – popor galant şi iubăreţ – folosesc pentru „fustangiu” expresia (cu mult mai dinamică, mai sugestivă) „courreur de jupons (filles)”. > Şi tot ei au definit şi dezvoltat o rafinată „technique de la drague”, pe care am putea-o traduce (evident, simplificator) prin „arta agăţatului”. > În articolele din acest nou grupaj vom încerca să punctăm câteva principii şi sugestii ale „artei iubirii”. > Pentru uzul (şi, de ce nu?) abuzul tuturor purtătorilor – ori nepurtătorilor – de mustăţi (cu siguranţă că toţi aceştia, bărbaţii, utilizatori, în varii situaţii şi vârste) şi de… „bărbi” mai mult sau mai puţin convingătoare. > A se consuma – totuşi – cu moderaţie, avertizează reclamele la băuturi alcoolice, nişte droguri – oricâte grade ar avea – mult mai puţin îmbătătoare, periculoase şi generatoare de dependenţă decât femeile… > Deoarece – glăsuieşte nemuritorul „rege” Freddy Mercury – „prea multă dragoste poate ucide”, idee nuanţată de înţelepciunea populară, ce conchide că „nu actul iubirii te omoară, ci alergatul după… femei”. > Iată, pentru început, din surse – cum altfel? – franceze, câteva „pastile de curaj” pentru cei cărora le e ruşine până şi să-şi privească în ochi femeia dorită, darămite să-i vorbească…
Fiţi voi înşivă. Nu vă „daţi macho”, aşa cum vedeţi în filme. Impostura e repede demascată, iar pedeapsa, imediată! Nu vă pregătiţi din vreme şi nu debitaţi, mecanic, fraze şi expresii-tip. Comportaţi-vă firesc, altfel cea curtată va face imediat o întoarcere cu 180 de grade.
Aruncaţi-vă în focul acţiunii. Diferenţa între bărbatul ce nu îndrăzneşte să încerce şi cel ce o face este că al doilea îşi va petrece seara cu o femeie, iar primul – singur. Folosiţi-vă fără inhibiţii experienţa profesională. Sunteţi paraşutist? Ea va exclama: „Vai, ce excitant!”. Măcelar? „Vaca nebună” rămâne un subiect deschis, ce poate fi prezentat interesant…
Daţi-i şansa de a vă da o a doua şansă. Clasic: puţine fete spun „da” din prima zi. Vechiul „joc” rămâne şi azi fermecător, ceea ce nu e, în fond, deloc rău. Altfel şi dragostea ar deveni mecanică, automatică. Aşadar, v-a respins? Asta nu înseamnă încă nimic. E un gest reflex, ce ar fi întâmpinat pe orice alt bărbat aflat în locul tău. Perseveraţi, lucrurile se vor „aşeza” pe făgaşul cel bun…
Fiţi generos. Dar nu excesiv! Păstraţi ce-i mai bun pentru mai târziu. Vremea în care bărbaţii epatau – şi câştigau – aruncând, din prima seară, cu bani în stânga şi în dreapta a cam trecut. Femeile au azi independenţă – inclusiv financiară – şi vor să şi-o afirme. Asta nu înseamnă să deveniţi zgârcit şi să persistaţi în a plăti „nemţeşte” cafelele băute împreună. Fiţi atenţi la micile ei dorinţe şi „băgaţi-le la cap”: dacă vă spune că îi place mâncarea chinezească, data viitoare invitaţi-o la restaurantul cu pricina. Va fi – garantat! – încântată.
„Aveţi puţintică răbdare!”. Adagiul caragialesc vă ajută să nu „rataţi” din start: a spera (insista) să faci dragoste din prima seară este egal cu a pierde orice şansă. Nu-i atribuişi, mecanic, propriile voastre dorinţe fierbinţi. Femeile preferă să aştepte şi să cântărească, iar ardoarea scăpată din frâu poate strica totul…
> “De ce să mă însor şi să fac fericită o femeie, când pot să rămân burlac şi să le fericesc cu sutele?” (Frederick Lonsdale)
> “Taică-meu, ecologul, e de vină, fiindcă el mi-a împuiat capul cu poveşti despre păsări şi albine. De doi ani am o relaţie stabilă cu o ciocănitoare.” (Bob Hope)
