Alma Ioana GAVRIL URSACHE:
Astăzi am un chef nebun să scriu… bănuiesc că aşa a gândit şi Maxim Crocer când a început să scrie romanul „Amo(u)r”. Maxim Crocer este un scriitor din România care a debutat în 2008 cu micro-romanul „Cavitatea” apărut în colecţia „Biblioteca erotică“ la Editura Indigo din Cluj. Prin această carte criticii spun că scriitorul „a câştigat unul dintre pariurile cele mai dificile cu putinţă în proză, pariul cu genul erotic, cu fantasmele necenzurate ale minţii şi cu împlinirea lor în scris”. „Amo(u)r”, a doua sa carte din acelaşi registru, demonstrează că nu doar „norocul începătorului” a făcut ca pariul să fie câştigat încă de la debut. O carte erotică într-un stil accesibil. Cu toţii avem fantasme, fetish-uri, vise deocheate, dar cât de greu ar fi şi ce bogăţie în imaginaţie şi în exprimare ar trebui să avem ca să le punem pe toate în scris şi chiar într-o formă frumoasă, atractivă, care să placă, să satisfacă cititorii, să nu fie nici vulgară şi nici prea „cu perdea”. Ei bine, Maxim Crocer – sau, mai bine zis, persoana care se ascunde sub acest pseudonim – reuşeşte.
Erotismul nu a început cu „Kama Sutra” şi nu se termină cu Marilyn Monroe. Cele mai vechi manuale despre sex din lume aparţin Chinei şi sunt recunoscute în limba engleză sub denumirea de „Handbooks of Sex”. Au fost scrise cu aproximativ 5.000 de ani în urmă de legendarul Împărat Galben, Huang-Ti (2697-2598 î.Hr.). Literatura erotică şi cărţile cu teme aşa-numite „Tabu” sunt unele dintre cele mai căutate creaţii. Încă de la coperta cărţii intuim tema. Coperta este realizată de Felix Aftene, un tânăr pictor ieşean recunoscut pe plan mondial. Nu doar coperta este o creaţie a acestui pictor, ci şi grafica şi ilustraţiile din interiorul cărţii. Personajele principale ale cărţii sunt naratorul-personaj şi străbunica acestuia, străbunică-erou, model, idol pentru narator: „Străbunica mea, Aline de Jassy, a fost o franţuzoaică opulentă, a cărei carnaţie a captivat mulţi bărbaţi. Altfel spus, străbunica mea franţuzoaică a fost cocotă, şi nu una ca oricare, ci de lux. S-a născut la jumătatea bântuitului secol al nouăsprezecelea, dar şi-a manifestat delicioasa corporalitate spre sfârşitul aceluiaşi secol şi chiar pe la începutul schismaticului secol XX” Încă din acest prim paragraf, autorul ne poartă cu gândul la Franţa anilor 1870 – 1900, perioada în care a apărut spectaculosul „Moulin Rouge” cu al său original dans „can-can”.
Cartea este structurată în două părţi: cea de până la „Dejavu” şi cea de după „Dejavu”. În „Dejavu” „ Nu era vorba de un jurnal sau epistolar, ci despre un manuscris cu desene erotice. Străbunica Aline desenase fel de fel de situaţii şi poziţii erotice.” Acest manuscris a fost prezentat ca legătură între prezent şi trecut, legătura materială dintre străbunică şi narator. Ilustraţiile ce explică mai cu seamă „Dejavu”-ul, manualul poziţiilor sexuale lăsat de Aline de Jassy, sunt realizate de acelaşi Felix Aftene. Ilustraţii mai mult sau mai puţin explicite, mai mult sau mai puţin „aplicabile” în realitate. Întreg romanul se învârte în jurul personalităţii lui Aline de Jassy pe care naratorul o reconstruieşte cu migală din imaginaţia sa şi prea-puţinele surse materiale. Până la „Dejavu” cartea este, mai „pudică”, mai „cuminte”, iar după devine cu adevărat o carte erotică explicită: „Văzduhul nu avea să se scurgă pe pământ şi nici pământul să se urce la cer, vreodată, oricâte locuri cu aură ar fi existat într-o parte şi într-alta, oricâte naivităţi sau perversiuni de percepţie, oricâte franjuri de vide haşurate cu dorinţele şi râvnele muritorilor.” sau „Pliurile cărnii străbunicii de lux se îndoiau şi se dezdoiau după cum le porunceam cuvintele şi gândurile mele, fiindcă aveam ambiţia să fiu un taumaturg. corpul ei conţinuse sânge destul şi îndeajuns de multe sudori, dar eu îl despărţisem, prin construcţia pe care o făcusem asupră-i, de licorile sale normale. devenise un corp nou, solidificat şi, în acelaşi timp, ondulat după proiecţia mea. poate că doar astfel puteam dori şi iubi acel corp, fără să fiu un incestuos clasic, fără vreo pudoare după reţeta de rigoare.Îmi plăcea enorm să mă joc astfel, să glosez pe marginea unui trup ridicat la rangul de cosmos manipulabil şi manipulant în acelaşi timp”.
Autorul are şi un blog personal unde se descrie ca fiind: „un individ reactiv”care „parizez absurdul, fiindcă e sănătos, şi am alergie la realitatea grobiană calorică. Sînt pretenţios estetic şi autobiografic, mai puţin sensibil la etică şi morală, întrucît mi se par impuse şi ambalate într-un staniol cînd kitsch, când fad şi fanat. Am primit mai multe mesaje de contact despre cine sînt şi ce vreau. Dar lucrul acesta mă priveşte doar pe mine. Mai dau doar cîteva indicaţii. Prefer nihilismul underground. Nu gust patetismele fără stil. Nu trag concluzii pesimiste, ci doar cinice. Nu cred în epigonie şi nici în perspicacitatea interpretărilor. Nu cred în inocenţă şi nici în mimesis. Ader la charismă doar dacă este o formă de rezistenţă împotriva a tot.”.
