Alma Ioana GAVRIL URSACHE:
Statisticile ne atrag atenţia că aproximativ 12% din români nu au nicio carte în casă. Cum pot unii să trăiască fără să descopere bucuria de a te cufunda în universul nebănuit al unei cărţi? Scriitorul Vasile Moroşanu afirma că de-a lungul vieţii sale a „întâlnit fel şi fel de oameni, mai buni sau mai puţin buni, dar, ăştia suntem şi cu ăştia… defilăm!”.
Se spune de asemenea că un om „citit” are un alt fel de a gândi, mai deschis şi mai modern, are un alt comportament, mai adecvat şi mai gândit şi mai ales o altă cultură generală. O fi cititul aşa de important? Păi dacă nu de ce se mai chinuie unii să scrie, alţii să ne îndrume să citim şi mai ales de ce atâta interes încă din antichitate pentru această artă? Unii citesc pentru a se relaxa, alţii pentru a se inspira, unii pentru a afla lucruri noi, dar cel mai important este că mai sunt încă mulţi care citesc din plăcere. Emil Cioran relata: „Lectura este evaziunea mea, laşitatea mea cotidiană, justificarea incapacităţii mele de a lucra, scuza pentru toate, vălul care-mi acoperă eşecurile şi neputinţele” în timp ce Emile Faguet afirma: „ A şti să citeşti e ca o artă şi există o artă de a citi” pentru că până la urmă este o diferenţă colosală între a citi şi a înţelege ceea ce citeşti.
Vasile Moroşanu a publicat în anul 2010 la Editura Muşatinii din Suceava cartea „Surpriza”, o culegere de texte de proză scurtă cu morale diferite, dar evidente, culese de pe meleagurile României. Prefaţa cărţii este scrisă de profesoara Mioara Gafencu, un foarte apreciat cadru didactic din „Târgul Folticenilor”, care a îndrumat la lectură pe mulţi dintre scriitorii contemporani din zonă. De-a lungul carierei sale a făcut ceea ce este de dorit la toţi profesorii, a surprins talentul elevilor săi încă de la vârste fragede, i-a ajutat şi i-a încurajat, unii dintre ei ajungând astăzi mari scriitori, profesori sau adevăraţi oameni de cultură. Când a venit vremea pensionării, doamna profesoară Gafencu a trecut doar într-o altă etapă, publicând cărţile “Soldăneşti, itinerar şcolar”, “Soldăneşti, vatră de istorie”, “Colegiul Naţional Nicu Gane (1870-2003)”, “Case de pe Strada Mare”, “Şi Ulise nu s-a mai întors” şi “Rememorări Luminoase”. Anul precedent, remarcabilul cadru didactic a fost numit cetăţean de onoare al oraşului Fălticeni şi încă scrie aproape lunar la ziarele “Crai nou” şi “Monitorul”. Dumneaei a consemnat în prefaţa cărţii: „Volumul de debut al lui Vasile Moroşanu este compus din 24 de texte. […] Spirit cultivat şi meticulos, dornic de a-şi îmbogăţi experienţa de viaţă prin cunoaşterea unor situaţii inedite, autorul consideră că dintr-o călătorie […], ne întoarcem mai bogaţi spiritualiceşte. […] Ilustrat în acelaşi spirit de graficianul Radu Bercea, volumul de faţă adună „o samă de cuvinte” care „de la lume adunate” onorează debutul scriitorului fălticenean”. De aici aflăm că acest cunoscut artist plastic din zona Sucevei, Radu Bercea, s-a ocupat de grafica şi coperta cărţii, care, de altfel, pare inspirată din operele lui Ion Irimescu. Cât despre titlul cărţii, autorul însuşi ne explică: „Fiecare clipă din viaţă ne poate oferi o surpriză, mai mult sau mai puţin plăcută! Aceasta ţine numai de noi, de locul unde şi cu cine ne aflăm, de ceea ce vrem să facem.” Motto-ul cărţii, „Este mai uşor să scrii despre zei, decât despre oameni”, ne face să ne gândim la cât de dificil este să redai în câteva cuvinte trăirile, sentimentele, stările, chipurile sau chiar gândurile omeneşti, care sunt adeseori greu de perceput când eşti în faţa unui om, dar şi mai greu de transcris într-o operă literară.
Textul care dă şi titlul cărţii este penultimul în volum, prezentând povestea mai mult sau mai puţin complicată de dragoste a unui medic veterinar şi a unei profesoare, ce fac parte dintr-un triunghi conjugal, iar acest lucru se află datorită unei „surprize” interesante. Multe dintre texte duc cu gândul la proverbe, zicători româneşti ce se potrivesc cu realitatea din România din orice vreme. Un alt aspect al originalităţii scrierilor lui Moroşanu este că întotdeauna sfârşitul textelor lasă loc de un final pe care cititorul şi-l poate imagina aşa cum vrea el sau aşa cum poate el mai bine. Punctele de suspensie de la fiecare sfârşit de text sau felul deschis în care acestea se termină pune imaginaţia fiecărui cititor la contribuţie. Aducând un aer de Jean-Claude Carriere din „Cercul mincinoşilor”, prin scurtele poveşti cu tâlc, autorul construieşte un portret imaginar al românilor de pretutindeni prin înclinaţia către aşa-zisul comic de moravuri. Unele scrieri mai triste, altele scrise cu haz, fără prea multe înflorituri inutile, într-un vocabular comun şi într-un stil simplu şi de efect, toată opera lui Vasile Moroşanu ne pune pe gânduri.
Revenind la ideea de început, există oameni care au cărţi şi nu citesc, oameni care nu au cărţi, dar citesc, oameni care citesc ca sa zică că au citit şi oameni care citesc şi înţeleg ceea ce au citit. Dar mai există şi oamenii care citesc, înţeleg şi iau foloase de pe urma cărţilor, căci, nu-i aşa… cartea „e zestrea ce pe toţi ne-mparte / În cei cu cărţi şi cei cu carte” – Ion Bindea.
