Încep aici şi acum o serie de eseuri (după subiectele deja schiţate presupun că se vor aduna câteva sute) pe teme de mass-media şi comunicare. În care voi încerca să fac publice informaţii, întâmplări (despre care presupun că ar avea tâlcuri anume), opinii, observaţii din, iată, 25 de ani de la debutul în presa scrisă; 16 ani de când lucrez zi de zi în presa scrisă tipărită; 9 ani de când am început a experimenta diverse modalităţi de comunicare în mediul online (chiar şi aceasta ar fi una). Poate că nu foarte mulţi ani, însă în mod sigur suficienţi pentru a conţine destule aspecte care pot fi comunicate, cel puţin din perspectiva unor experienţe particulare. Desigur, îmi doresc ca aceste eseuri să fie citite de dvs., dar, încă mai mult decât atât, mi-aş dori ca ele să constituie şi o bază de dialog cu jurnalişti, cu bloggeri, de ce nu cu specialişti aplicaţi în domeniu şi cu elevi şi studenţi interesaţi, care acum încep să descopere tentaţiile meseriei şi, fireşte, cu cititori, consumatorii noştri niciodată de ignorat. Fiindcă întotdeauna va mai fi fiind încă ceva de spus, pentru că sunt sigur că destule dintre perspectivele subsemnatului nu vor fi (integral) împărtăşite, deoarece adesea calea de la teorie la aplicarea ei în practică este lungă şi întortocheată, dacă nu chiar pusă în primejdie de tot felul de situaţii mai mult sau mai puţin colaterale, fiindcă astfel pot apărea şi subiecte pe care acum nu le am în vedere ş.a.m.d.
Titlul pe care l-aţi citit este menit, aşa cum îi stă bine unui titlu, să fie explicit (dar şi concis) cu privire la conţinut, totodată să fie atractiv, eventual să genereze un interes suplimentar în relaţie cu subiectul şi cu autorul. Din acest motiv l-am suspus atenţiei, din start, pe „renumitul LD Clement”, sesizând, de fapt, o eroare iscată în urmă cu aproape 7 ani în jurul numelui subsemnatului, de natură, nu-i aşa?, de a genera o falsă reputaţie în faţa unor necunoscători.
…Erau anii când încercam să lucrez şi în creaţia publicitară. Până prin 2005-2006, am comunicat destul de mult cu publicitari adevăraţi (cel puţin din perspectiva faptului că erau plătiţi în această calitate) şi, probabil, în acea perioadă, numele meu nu era cu totul străin unora dintre ei. Ba aş putea spune că în chip de voluntar agreat pentru ideile sale şi care stă în pragul uşii aşteptând momentul să fie poftit înăuntru (acum ştiu: nu te invită nimeni; dacă te încumeţi, e bine să sari dincolo de acea uşă concretă ori imaginară, curajos şi chiar neobrăzat!) am colaborat la concretizarea a cel puţin 5-7 proiecte destul de importante de publicitate (print, audio şi video), de rebranding, campanii de comunicare şi chiar la redefinirea identităţii vizuale a unuia dintre cele mai importante cotidiane româneşti. Aşadar, acum recunosc că n-am ajuns un profesionist în domeniu, dar mă bucur cel puţin că am participat „dinăuntru” la realizarea unor astfel de produse mediatice, la achiziţionarea unor experienţe pe care teoria, chiar şi foarte bine stăpânită, creativitatea, originalitatea, elanurile nu ţi le pot oferi.
Estimp (mai precis, în 2005), iniţial în „IQads”, apărea un articol (ulterior preluat de cel puţin 10-12 publicaţii web; probabil, o instanţă interesată îl transmisese şi în calitate de „comunicat de presă”, deşi nu era structurat ca atare; acum se mai regăseşte pe „Wall-Street”, „Money”, „AdPlayers”) intitulat „Primele spoturi Renault în România”. Al cărui prim paragraf este acesta:
După cum „un text se scrie singur” cum spunea renumitul L.D. Clement, şi o campanie bună de comunicare este rezultatul unor minţi exersate şi creative ale oamenilor din publicitate. În special când vine vorba de un brand cum este Renault. Publicis Romania a realizat 2 proiecte diferite – primul proiect este o campanie la vehiculele autotilitare Renault, iar cea de-a doua se constituie într-o campanie promoţională la gama de autoturisme Renault.
Probabil că autorul a dorit să purceadă la text şcolăreşte, cu un citat dintr-un “celebru”. Cine ştie ce îi va fi sugerat numele?; poate să se fi gândit că este vorba despre un autor străin, de care au ştire doar cunoscătorii rafinaţi. Interesant este însă că a furnizat corect citatul (care, din nefericire, din zelul nu ştiu cui, se găsea pe câteva site-uri cu tot felul de citate!), însă el este extras nu dintr-un articol despre comunicare sau publicitate (de altfel, din acestea am publicat destul de puţine), ci dintr-un poem al subsemnatului (cuprins în unicul său volum de versuri, „Texte inter-zise”, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2003, însă anterior apărut într-unul din primele e-book-uri de autor din România, căruia i-a dat, de altfel, titlul). Iată-l şi pe acesta: „la urma urmei un text se scrie singur/ dacă nu cumva este gata scris. stai/ cu creionul pe el şi nu-i al tău. ca o femeie/ care se dezbracă de faţă cu tine. are ţâţele pline/ pântecul încăpător şi şoldurile doldora. ţi se usucă gura/ iar ea-şi surâde-n oglindă. spargi oglinda iar ea/ continuă să râdă pe dinăuntru. o sugrumi cu furie/ o calci în picioare şi-ţi rămâne în creieri hohotul/ pe care-l auzi toată viaţa pe care-l scrii/ şi-l rescrii nebuneşte hohotind hohotind” („Hohot”). Nu insist asupra versurilor (alcătuind, în fond, o perspectivă metatextuală), ci asupra faptului că miza lor culturală (textualistă, postmodernă) nu prea are a face (deşi ar putea, totuşi!) cu pariul presupus de „o campanie bună de comunicare”. Oricum, nu despre „minţi creative şi exersate” (…ca ale oamenilor din publicitate) vorbeşte, ci mai curând despre Creaţia de nerepetat, despre copii mereu neizbutite, despre textul natural şi infinit care nu se lasă transcris.
…Dar iată că (doar) aşa numele („renumele”) mi-a fost asociat unui produs auto foarte cunoscut în Europa şi unei companii multinaţionale de publicitate („Publicis Groupe”), cu sedii în peste 100 de ţări, din care fac parte inclusiv firmele de notorietate „Leo Burnett” şi „Saatchi & Saatchi”. Dintr-o eroare cum, din nefericire, nu puţine întâlnim.
L.D. CLEMENT
