Alma Ioana GAVRIL URSACHE:
Cum a reacţionat Pilar când prima ei dragoste, un iubit din adolescenţă, a invitat-o într-un oraş îndepărtat pentru a fi 
prezentă la prima sa conferinţă despre o nouă religie? Personajul principal feminin din cartea „La râul Piedra am şezut şi-am plâns” semnată de Paulo Coelho a dat frâu „Celeilalte” persoane din ea, pe care o uitase de mult, şi a mers. Cealaltă persoană este cea fără inhibiţii şi mult mai optimistă, care se luptă pentru fericirea ei. Pentru că „Fericirea e uneori o binecuvântare, dar de obicei e o cucerire.” În fiecare dintre noi există un celălalt care la unii este mai vizibil, iar la alţii este închis şi bine ferecat. Depinde doar de noi… şi de felul nostru de a fi. Protagonista nu avea de unde să ştie că se va reîndrăgosti şi cu atât mai puţin că va fi pusă să aleagă între credinţa sa şi o dragoste împlinită.
Paulo Coelho este un scriitor brazilian foarte apreciat şi citit în ultimii zece ani mai mult pentru cărţile sale romantice şi uşor digerabile decât pentru ceea ce se ascunde sub aceste rânduri. După părerea mea, majoritare cărţilor lui Coelho pot fi interpretate în două moduri, cel pur de roman romantic simplist şi cel al tuturor subînţelesuri şi filosofii ascunse în urma acestor cuvinte simple.Aproape toate cărţile sale au fost bestseller-uri în Europa, printre care cele mai cunoscute fiind: „Alchimistul” şi „Unsprezece minute”.
O carte extraordinară ce pune în paralelă dragostea şi credinţa în Dumnezeu, le dezbate, le aseamănă şi le diferenţiază într-un mod nemaiîntâlnit. „Iubirea ne face poate să îmbătrânim înainte de vreme şi ne reîntinereşte când tinereţea s-a dus.” Foarte adevărat, nu? Pentru că dacă ai o dragoste împlinită la o vârstă fragedă ai impresia că ai îmbătrânit, din cauza rutinei. Pe când nişte fluturaşi în stomac tot timpul te fac să te simţi adolescent. Legătura dintre dragoste şi Dumnezeu este evidenţiată de-a lungul textului de mai multe ori şi în mai multe chipuri. În primul rând dragostea vine de la Dumnezeu, şi Dumnezeu ne-o trimite limitat. Pliar explică: „Fiindcă am suferit şi Dumnezeu nu m-a ascultat. Fiindcă de multe ori în viaţă am încercat să iubesc din toată inima, dar dragostea mi s-a terminat călcată în picioare, trădată. Dacă Dumnezeu este iubire, ar trebui să aibă mai multă grijă de sentimentele mele.”, dar, ca o altă faţă a dragostei, ea este asemănată cu un drog. Asta înseamnă că după o supradoză sau într-o pauză de dragoste vom fi în stare de sevraj? „Iubirea e ca un drog. La început ai senzaţia de euforie, de abandon total. Apoi, a doua zi, vrei mai mult. Încă nu e un viciu, dar îţi place senzaţia şi îţi închipui că o poţi ţine sub control. Te gândeşti la fiinţa iubită vreme de două minute şi uiţi de ea trei.” Alt aspect dezvoltat în carte este noutatea. Şi mai ales faptul că tot ceea ce este nou ne incită, ne face curioşi şi mai ales, orice început este frumos. „Dragostea e totdeauna nouă. Indiferent dacă am iubit o dată, de două sau de zece ori în viaţă suntem mereu în faţa unei situaţii pe care nu o cunoaştem.” Şi apropo de nou… „Pantofii noi te strâng. Viaţa e tot aşa. Ne ia prin surprindere şi ne obligă să mergem prin necunoscut când nu vrem, când nu avem nevoie.”.
Dacă „Diavolul şi Domnişoara Prym” avea o tentă de basm, prin învingerea Răului de către Bine pentru a demonstra bunătatea, dreptatea, cinstea şi adevărul, „La râul Piedra am şezut şi-am plâns” are şi ea un iz de basm, dar aici Binele învinge Răul cu ajutorul credinţei pentru că „Adevărul există întotdeauna acolo unde există Credinţa.” şi pentru demonstrarea existenţei dragostei adevărate şi mai ales a dragostei care ne duce în Rai, „Iubirea ne poate duce in iad sau in rai, dar undeva ne duce totdeauna.”
Unele sintagme din carte sunt scrise în aşa fel încât ne pun pe gânduri. De exemplu: „În fiecare zi Dumnezeu ne dă, o dată cu soarele, o clipă în care ar fi cu putinţă să schimbăm tot ceea ce ne face nefericiţi. ” Paulo Coelho încearcă prin postura unui narator subiectiv să ne dea nişte sfaturi practice din cărţile sale. „Aş fi putut. Nu vom ajunge niciodată să înţelegem semnificaţia acestor vorbe. Căci în toate momentele vieţii noastre există lucruri care s-ar fi putut întâmpla, dar până la urmă nu s-au întâmplat. Există clipe magice care trec neobservate şi brusc – mâna destinului ne schimbă universul.” Sigur aţi făcut toată viaţa mii de teorii în genul „Dacă aş fi făcut aşa…” sau „Dacă aş fi spus asta…”, credeţi că are vreun rost? Ne facem un gust amar degeaba, fără vreun rost real. Aşa că… mai bine regretăm ceea ce am făcut decât ceea ce am fi putut face. Aşa poate vom ajunge la înţelepciune. Altă cale ar fi să iubim, dar să iubim cu adevărat. „Cine e înţelept e înţelept doar pentru că iubeşte, iar cine e nebun e nebun deoarece crede că poate înţelege iubirea.”
În loc de sfârşit, ţineţi minte că… „A iubi înseamnă a pierde controlul.”
