L.D. CLEMENT:
…Când venea la noi de pe cea lume a sa, Arabela (din filmul cehesc de acum 30 de ani, reluat la tv de câteva ori) nu putea să se hrănească precum noi, pământenii. Dar pentru a nu se trăda că-i nepământeancă şi cam vrăjitoare pe de-asupra, făcea ea un soi de hocus-pocus, iar în farfurie apăreau cârnăciori, copănele şi alte asemenea. Arabela a rămas apoi printre noi şi, zice-se, nu se mai ţine de vrăji. Dar ştiinţa sa de-a face aşa lucrări ciudate asupra farfuriei a contaminat, s-a împrăştiat, iar acum, la zile de post, se înfăţişează în toată splendoarea pe rafturile şi-n frigiderele magazinelor. Nu-i brânza tocmai brânză, dar arată aidoma şi parcă şi gustul… Nu-i salamul chiar salam, dar seamănă, în rozalia sa materie are şi bănuţi albi, de parcă-s desenaţi. Nu-i oarece pastă tocmai pasta de ficaţi şi grăsime, însă pare a fi. Că este vorba de hocuspocuspreparatus, înţelegi citindu-i povestea amestecării ingredientelor (destul de absconsă, vezi bine), în care se vorbeşte despre nu ştiu ce resturi de la fabricarea margarinei, de oarece chimicale pentru gust şi culoare, de nişte nespecificate condimente, iar printre toate acestea, pentru a-ţi fi clar că e vorba de un aliment şi nu de otravă, puţin praf de ceapă.
Ajunsă pământeancă şi dedată obiceiurilor pământeşti, aşadar se prea poate ca şi Arabela să postească. Şi nici n-o doare capul că nu-şi aminteşte magia cu care odinioară îşi umplea blidele. O ştiu alţii. Şi atât de bine o ştiu, c-au făcut din post o grasă afacere.