…”De ce interviuri? Pentru că interviul a reprezentat o rubrică statornică încă de la reînfiinţarea revistei în 1990. Acest gen publicistic are mare priză la cititori”, explică, în „Cuvânt înainte”, redactorul-şef al revistei „Bucovina literară”, Constantin Arcu. „Sigur că am fost nevoiţi să operăm o selecţie şi principalul criteriu l-a reprezentat caracterul literar al revistei, oprindu-ne îndeosebi la interviuri acordate de personalităţi din domeniul literaturii, deşi au fost şi excepţii notabile (Ion Irimescu, Elena Greculesei, Erich Beck, Marin Gherasim ş.a.). Ori de câte ori o personalitate a acordat mai multe interviuri de-a lungul anilor, din motive lesne de înţeles ne-am oprit la dialogul care ni s-a părut mai interesant. Sunt cazuri când aceeaşi personalitate apare în dublă postură, uneori ca investigator, iar alteori – intervievat (Mircea A. Diaconu, Lucian Vasiliu ş.a.)”, mai precizează Constantin Arcu în acelaşi text. „Putem spune că volumul, privit în ansamblu, este o «mărturie» a generaţiei noastre de scriitori bucovineni despre orizontul spiritual al lumii (post)literare româneşti «de azi» şi «de mâine», captat în acest «breviar pentru păstrarea clipelor»”, scrie în „Cuvânt asupra editării” Sabina Fînaru, redactor al „Bucovinei literare”.
Lansată oficial în urmă cu puţină vreme, cu prilejul aniversării a 70 de ani de la apariţia, la Cernăuţi, a „Bucovinei literare”, antologia cu titlul de mai sus (Editura Universităţii, Suceava, 2011), de aproape 400 de pagini, a fost realizată de Constantin Arcu şi Sabina Fînaru, cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava şi sub egida Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”. Volumul cuprinde, în ordine cronologică, interviuri furnizate, începând din 1990, de Nicolae Dabija, Eugen Coşeriu, Grigore Bostan, Alex. Ştefănescu, Adrian Dinu Rachieru, Gheorghe Tomozei, Cezar Ivănescu, Nicolae Manolescu, Alexandru Paleologu, Simona Grazia Dima, Dan Mănucă, Ion Simuţ, George Vulturescu, Vasile Baghiu, Marin Sorescu, Mihai Cimpoi, Micaela Ghiţescu, Pavel Ţugui, Dimitrie Vatamaniuc, Constantin Ciopraga, Gheorghe Crăciun, Alexandru Husar, Grigore Ilisei, Liviu Leonte, Mircea Horia Simionescu, Alexandru Cistelecan, Marin Gherasim, Florin Iaru, Marta Petreu, Liviu Ioan Stoiciu, Petru Ursache, Elena Greculesi, Ion Irimescu, Cornel Moraru, Marius Tupan, Gheorghe Grigurcu, Ioan Alexandru, Erich Beck, Mircea A. Diaconu, Matei Vişniec, Vasile Andru, Dumitru Crudu, Cornelia Maria Savu, Theodor Codreanu, Dan C. Mihăilescu, Ioan Holban, Mircea Muthu, Adrian Popescu, Cornel Ungureanu, Lucian Vasiliu, Liviu Antonesei, Ilie Tudor Zegrea, Leo Butnaru, Petru Cimpoeşu, Horia Gârbea, Irina Petraş, Ion Pop, Mircea Popa, Nicolae Turtureanu, Constantin Cubleşan, Dan Lungu, Dorin Tudoran. Au semnat interviurile Ion Beldeanu, Mircea Motrici, Constantin Ştefuriuc, Ion Cozmei, Victor T. Rusu, Mircea A. Diaconu, Nichita Danilov, Lucian Vasiliu, Ion-Horia Bîrleanu şi Liviu Dragoş, Doina Cernica, Onu Cazan, Vasile Schipor, Daniel Pişcu, Mihai Vakulovski, Gheorghe Lupu, Constantin Arcu, Radu Cazan, Emil Satco, Mălina Aniţoaei, Dumitru Brădăţan, Alexandru Ovidiu Vintilă, Marcel Mureşeanu, L.D. Clement, Mihai Vicol, Andra Rotaru. (L.D.C.)