L.D. CLEMENT:
Seria de titluri despre acţiunea de ecologizare de la sfârşitul lui septembrie a generat numeroase reacţii care, privite în ansamblu, ar putea fi aşezate în două categorii: de susţinere (a ideii, efortului, a unor acţiuni similare) şi de îngrijorare. De teamă că ar fi fiind vorba despre un efort risipit, aproape inutil. Trecând de limitele judeţului, cineva îmi scria despre gunoiul întâlnit la sfârşitul acestei veri pe Bucegi. Îi mărturiseam că încă n-am ajuns acolo, dar întâmplarea făcu să primesc recent imaginile unor suceveni care se pozaseră lângă Babe şi lângă Sfinx, surprinzând în albumul lor şi PET-urile, şi cutiile de conserve, şi hârtiile mototolite. Într-o palidă contrapondere, povesteam experienţa pe care am considerat-o cu adevărat uluitoare de a urca în premieră în acest an dealul Cetăţii Cisnădioara (la o zi după ce una dintre piesele lui Matei Vişniec fu reprezentată acolo, cu autorul „în sală”), pentru a constata, printre altele, că întreg locul era absolut curat, curat. Deşi se părea că nu-l îngrijea nimeni (cheia Cetăţii se găsea acasă la o săsoaică trupeşă şi vorbăreaţă; plăteai intrarea, îţi dădea cheia şi puteai fi singur-cuc în pădure şi între ziduri…, aşadar, liber să faci orice)! Dar câţi din noi nu vor fi urcat însă în ultima vreme Dealul Cetăţii Sucevei, pentru a constata (cel puţin) că locul (unde se prevăd mari şi interesante transformări) nu pare a fi destul preţuit nici de localnici, nici de turişti. Desigur, generalizările sunt improprii şi, de aceea, vinovate. Însă când te împiedici în cale de numeroasele urme ale gunoiului civilizaţiei, recunoşti că acesta nu poartă semnătură. Este gunoi şi atâta tot!